| 1 | Cît despre mine, fraţilor, cînd am venit la voi, n'am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. |
| 2 | Căci n'am avut de gînd să ştiu între voi altceva decît pe Isus Hristos şi pe El răstignit. |
| 3 | Eu însumi, cînd am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. |
| 4 | Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într'o dovadă dată de Duhul şi de putere, |
| 5 | pentruca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. |
| 6 | Totuş ceeace propovăduim noi printre cei desăvîrşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, cari vor fi nimiciţi. |
| 7 | Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rînduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, |
| 8 | şi pe care n'a cunoscut -o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut -o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. |
| 9 | Dar, după cum este scris: ,,Lucruri, pe cari ochiul nu le -a văzut, urechea nu le -a auzit, şi la inima omului nu s'au suit, aşa sînt lucrurile, pe cari le -a pregătit Dumnezeu pentru cei ce -L iubesc.`` |
| 10 | Nouă însă Dumnezeu ni le -a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adînci ale lui Dumnezeu. |
| 11 | În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. |
| 12 | Şi noi n'am primit duhul lumii, ci Duhul care vine dela Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe cari ni le -a dat Dumnezeu prin harul Său. |
| 13 | Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate dela înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate dela Duhul Sfînt, întrebuinţînd o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. |
| 14 | Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc Iudacate duhovniceşte. |
| 15 | Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să Iudace totul, şi el însuş nu poate fi Iudacat de nimeni. |
| 16 | Căci ,,cine a cunoscut gîndul Domnului, ca să -I poată da învăţătură?`` Noi însă avem gîndul lui Hristos. |