| 1 | Cît despre mine, fraţilor, nu v'am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. |
| 2 | V'am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, |
| 3 | Pentrucă tot lumeşti sînteţi. În adevăr, cînd între voi sînt zavistii, certuri şi desbinări, nu sînteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni? |
| 4 | Cînd unul zice: ,,Eu sînt al lui Pavel!`` Şi altul: ,,Eu sînt al lui Apolo``: nu sînteţi voi oameni de lume? |
| 5 | Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin cari aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. |
| 6 | Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: |
| 7 | aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sînt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. |
| 8 | Cel ce sădeşte şi cel ce udă, sînt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui. |
| 9 | Căci noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. |
| 10 | După harul lui Dumnezeu, care mi -a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. |
| 11 | Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decît cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos. |
| 12 | Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fîn, trestie, |
| 13 | lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. |
| 14 | Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămîne în picioare, el va primi o răsplată. |
| 15 | Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cît despre el, va fi mîntuit, dar ca prin foc. |
| 16 | Nu ştiţi că voi sînteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? |
| 17 | Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfînt: şi aşa sînteţi voi. |
| 18 | Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. |
| 19 | Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: ,,El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.`` |
| 20 | Şi iarăş: ,,Domnul cunoaşte gîndurile celor înţelepţi. Ştie că sînt deşarte.`` |
| 21 | Nimeni să nu se fălească dar cu oameni, căci toate lucrurile sînt ale voastre: |
| 22 | fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sînt ale voastre, |
| 23 | şi voi sînteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu. |