| 1 | O, Galateni nechibzuiţi! Cine v'a fermecat, pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? |
| 2 | Iată numai ce voiesc să ştiu dela voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei? |
| 3 | Sînteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfîrşiţi prin firea pămîntească? |
| 4 | În zădar aţi suferit voi atît de mult? Dacă, în adevăr, e în zădar! |
| 5 | Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei? |
| 6 | Tot aşa şi ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i -a fost socotită ca neprihănire.`` |
| 7 | Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sînt cei ce au credinţă. |
| 8 | Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: ,,Toate neamurile vor fi binecuvîntate în tine.`` |
| 9 | Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sînt binecuvîntaţi împreună cu Avraam cel credincios. |
| 10 | Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentrucă este scris: ,,Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.`` |
| 11 | Şi că nimeni nu este socotit neprhănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci ,,cel neprihănit prin credinţă va trăi.`` |
| 12 | Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: ,,Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele``. |
| 13 | Hristos ne -a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, -fiindcă este scris: ,,Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn`` - |
| 14 | pentruca binecuvîntarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit. |
| 15 | Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuş nimeni nu -l desfiinţează, nici nu -i mai adaugă ceva. |
| 16 | Acum, făgăduinţele au fost făcute ,,lui Avraam şi seminţei lui``. Nu zice: ,,Şi seminţelor`` (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: ,,Şi seminţei tale``, adică Hristos. |
| 17 | Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l -a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani. |
| 18 | Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr'o făgăduinţă a dat -o lui Avraam. |
| 19 | Atunci pentruce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, pînă cînd avea să vină ,,Sămînţa``, căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mîna unui mijlocitor. |
| 20 | Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe cînd Dumnezeu, este unul singur. |
| 21 | Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s'ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într'adevăr, neprihănirea ar veni din Lege. |
| 22 | Dar Scriptura a închis totul supt păcat, pentruca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos. |
| 23 | Înainte de venirea credinţei, noi eram supt paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. |
| 24 | Astfel, Legea ne -a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. |
| 25 | După ce a venit credinţa, nu mai sîntem supt îndrumătorul acesta. |
| 26 | Căci toţi sînteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus. |
| 27 | Toţi cari aţi fost botezaţi pentru Hristos, v'aţi îmbrăcat cu Hristos. |
| 28 | Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus. |
| 29 | Şi dacă sînteţi ai lui Hristos, sînteţi ,,sămînţa`` lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. |