HomeMenu
Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

Geneza 5

1Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua cînd a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.
2I-a făcut parte bărbătească și parte femeiască, i-a binecuvîntat, și le-a dat numele de „om“, în ziua cînd au fost făcuți.
3La vîrsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul și asemănarea lui, și i-a pus numele Set.
4După nașterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; și a născut fii și fiice.
5Toate zilele pe care le-a trăit Adam, au fost de nouă sute trei zeci de ani; apoi a murit.
6La vîrsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos.
7După nașterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute șapte ani, și a născut fii și fiice.
8Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit.
9La vîrsta de nouăzeci de ani, Enos a născut pe Cainan.
10După nașterea lui Cainan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani, și a născut fii și fiice.
11Toate zilele lui Enos au fost de nouă sute cinci ani; apoi a murit.
12La vîrsta de șapte zeci de ani, Cainan a născut pe Mahalaleel.
13După nașterea lui Mahalaleel, Cainan a mai trăit opt sute patruzeci de ani; și a născut fii și fiice.
14Toate zilele lui Cainan au fost de nouă sute zece ani; apoi a murit.
15La vîrsta de șase zeci și cinci de ani, Mahalaleel a născut pe Iared.
16După nașterea lui Iared, Mahalaleel a mai trăit opt sute treizeci de ani; și a născut fii și fiice.
17Toate zilele lui Mahalaleel au fost de opt sute nouăzeci și cinci de ani; apoi a murit.
18La vîrsta de o sută șasezeci și doi de ani, Iared a născut pe Enoh.
19După nașterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; și a născut fii și fiice.
20Toate zilele lui Iared au fost de nouă sute șase zeci și doi de ani; apoi a murit.
21La vîrsta de șase zeci și cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala.
22După nașterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; și a născut fii și fiice.
23Toate zilele lui Enoh au fost trei sute șase zeci și cinci de ani.
24Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s’a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.
25La vîrsta de o sută opt zeci și șapte de ani, Metusala a născut pe Lameh.
26După nașterea lui Lameh, Metusala a mai trăit șapte sute opt zeci și doi de ani; și a născut fii și fiice.
27Toate zilele lui Metusala au fost de nouă sute șase zeci și nouă de ani; apoi a murit.
28La vîrsta de o sută optzeci și doi de ani, Lameh a născut un fiu.
29El i-a pus numele Noe, zicînd: „Acesta ne va mîngîia pentru osteneala și truda mîinilor noastre, care vin din acest pămînt, pe care l-a blestemat Domnul.“
30După nașterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouă zeci și cinci de ani; și a născut fii și fiice.
31Toate zilele lui Lameh au fost de șapte sute șaptezeci și șapte de ani; apoi a murit.
32Noe, la vîrsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham și Iafet.