| 1 | Proorocul Elisei a chemat pe unul din fiii proorocilor, și i-a zis: „Încinge-ți mijlocul, ia cu tine sticluța aceasta cu untdelemn, și du-te la Ramot în Galaad. |
| 2 | Cînd vei ajunge acolo, să cauți să vezi pe Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimși. Să te duci să-l ridici din mijlocul fraților săi, și să-l aduci într’o odaie deoparte. |
| 3 | Să iei sticluța cu untdelemn, să-l torni pe capul lui, și să zici: „Așa zice Domnul: «Te ung împărat al lui Israel!» Apoi să deschizi ușa, și să fugi fără să te oprești.“ |
| 4 | Tînărul, slujitorul proorocului, a plecat în Ramot din Galaad. |
| 5 | Cînd a ajuns, căpeteniile oștirii ședeau jos. El a zis: „Căpetenie, am să-ți spun o vorbă.“ Și Iehu a zis: „Căruia dintre noi toți?“ El a răspuns: „Ție, căpetenie.“ |
| 6 | Iehu s’a sculat și a intrat în casă, și tînărul i-a turnat untdelemnul pe cap, zicîndu-i: „Așa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Te ung împărat al lui Israel, al poporului Domnului. |
| 7 | Să nimicești casa stăpînului tău Ahab, și voi răzbuna asupra Izabelei sîngele robilor Mei, proorocii, și sîngele tuturor slujitorilor Domnului. |
| 8 | Toată casa lui Ahab va peri; voi nimici pe oricine ține de Ahab, fie rob, fie slobod în Israel, |
| 9 | și voi face casa lui Ahab asemenea casei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, și casei lui Baeșa, fiul lui Ahia. |
| 10 | Cînii vor mînca pe Izabela în ogorul din Izreel, și nu va fi cine s’o îngroape.“ Apoi tînărul a deschis ușa, și a fugit. |
| 11 | Cînd a ieșit Iehu la slujitorii stăpînului său, ei i-au zis: „Toate bune? Pentruce a venit nebunul acesta la tine?“ Iehu le-a răspuns: „Voi cunoașteți bine pe omul acesta și ce poate spune.“ |
| 12 | Dar ei au zis: „Minciună! Spune-ne dar!“ Și el a zis: „Mi-a vorbit așa și așa, zicînd: «Așa zice Domnul: «Te ung împărat al lui Israel.» |
| 13 | Îndată și-au luat fiecare hainele și le-au pus subt Iehu pe treptele goale. Apoi au sunat din trîmbiță, și au zis: „Iehu este împărat!“ |
| 14 | Astfel a uneltit Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimși, împotriva lui Ioram. – Și Ioram și tot Israelul apărau Ramotul din Galaad împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. |
| 15 | Dar împăratul Ioram se întorsese să se vindece la Izreel de rănile pe cari i le făcuseră Sirienii, cînd se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. – Iehu a zis: „Dacă voiți, să nu lăsați pe nimeni să scape din cetate, ca să se ducă să dea de veste la Izreel.“ |
| 16 | Și Iehu s’a suit în carul lui și a plecat la Izreel; căci Ioram era bolnav în pat acolo, și Ahazia, împăratul lui Iuda, se pogorîse să-l vadă. |
| 17 | Caraula pusă pe turnul lui Izreel a văzut ceata lui Iehu venind, și a zis: „Văd o ceată de oameni.“ Ioram a zis: „Ia un călăreț, și trimete-l înaintea lor să întrebe dacă este pace.“ |
| 18 | Călărețul s’a dus înaintea lui Iehu, și a zis: „Așa zice împăratul: „Veniți cu pace?“ Și Iehu a răspuns: „Ce-ți pasă de pace? Treci înapoia mea.“ Caraula a dat de știre, și a zis: „Solul s’a dus pînă la ei, și nu se mai întoarce.“ |
| 19 | Ioram a trimes un al doilea călăreț, care a ajuns la ei, și a zis: „Așa zice împăratul: „Veniți cu pace?“ Și Iehu a răspuns: „Ce-ți pasă de pace? Treci înapoia mea.“ |
| 20 | Caraula a dat de știre, și a zis: „S’a dus pînă la ei, și nu se întoarce. Și alaiul este ca al lui Iehu, fiul lui Nimși, căci mînă ca un nebun.“ |
| 21 | Atunci Ioram a zis: „Înhamă!“ Și au pus caii la car. Ioram, împăratul lui Israel, și Ahazia, împăratul lui Iuda, au ieșit fiecare, în carul lui, înaintea lui Iehu; și l-au întîlnit în ogorul lui Nabot din Izreel. |
| 22 | Cum a văzut Ioram pe Iehu, a zis: „Pace, Iehu?“ Iehu a răspuns: „Ce, pace! Cîtă vreme dăinuiesc curviile mamei tale Izabela, și mulțimea vrăjitoriilor ei!“ |
| 23 | Ioram a sucit frînele și a fugit, zicînd lui Ahazia: „Vînzare, Ahazia!“ |
| 24 | Dar Iehu a pus mîna pe arc, și a lovit pe Ioram între umeri. Săgeta a ieșit prin inimă, și Ioram a căzut în car. |
| 25 | Iehu a zis căpeteniei sale Bidcar: „Ia-l și aruncă-l în ogorul lui Nabot din Izreel; căci adu-ți aminte că atunci cînd stăteam împreună, eu și tu, călări pe cai înapoia tatălui său Ahab, Domnul a rostit împotriva lui hotărîrea aceasta: |
| 26 | „Am văzut ieri sîngele lui Nabot și sîngele fiilor lui.“ zice Domnul, „și-ți voi face la fel chiar în ogorul acesta“, zice Domnul!“ Ia-l dar, și aruncă-l în ogor, după cuvîntul Domnului.“ |
| 27 | Ahazia, împăratul lui Iuda, cînd a văzut lucrul acesta, a fugit pe drumul care duce la casa din grădină. Iehu l-a urmărit, și a zis: „Lovește-l și pe el în car!“ Și l-au lovit la suișul Gur, lîngă Ibleam. El a fugit la Meghido, și a murit acolo. |
| 28 | Slujitorii lui l-au dus într’un car la Ierusalim, și l-au îngropat în mormîntul lui, cu părinții lui, în cetatea lui David. |
| 29 | Ahazia se făcuse împărat al lui Iuda în anul al unsprezecelea al lui Ioram, fiul lui Ahab. |
| 30 | Iehu a intrat în Izreel. Izabela, auzind lucrul acesta, și-a uns sprîncenele, și-a împodobit capul, și se uita pe fereastră. |
| 31 | Pe cînd intra Iehu pe poartă, ea a zis: ‘Pace, noule Zimri, ucigașul stăpînului său?“ |
| 32 | El a ridicat fața spre fereastră, și a zis: „Cine este pentru mine? Cine?“ Și doi sau trei dregători s’au uitat la el, apropiindu-se de fereastră. |
| 33 | El a zis: „Aruncați-o jos!“ Ei au aruncat-o jos, și i-a țîșnit sîngele pe zid și pe cai. Iehu a călcat-o în picioare. |
| 34 | Apoi a intrat, a mîncat și a băut, și a zis: „Duceți-vă de vedeți pe blestemata aceea, și îngropați-o, căci este fată de împărat.“ |
| 35 | S’au dus s’o îngroape; dar n’au găsit din ea decît țeasta capului, picioarele și palmele mînilor.“ |
| 36 | S’au întors și au spus lui Iehu, care a zis: „Așa spusese Domnul prin robul său Ilie, Tișbitul: „Cînii vor mînca în ogorul din Izreel carnea Izabelei; |
| 37 | și hoitul Izabelei va fi ca gunoiul pe fața ogoarelor, în ogorul din Izreel, așa încît nu se va mai putea zice: „Aceasta este Izabela!“ |