HomeMenu
Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

1 Cronici 16

1Dupăce au adus chivotul lui Dumnezeu, l-au pus în mijlocul cortului pe care-l întinsese David pentru el, și au adus înaintea lui Dumnezeu arderi de tot și jertfe de mulțămiri.
2Cînd a isprăvit David de adus arderile de tot și jertfele de mulțămiri, a binecuvîntat poporul în Numele Domnului.
3Apoi a împărțit tuturor celor din Israel bărbați și femei, fiecăruia cîte o pîne, o bucată de carne și o turtă de stafide.
4A dat Leviților sarcina să facă slujba înaintea chivotului Domnului, să chieme, să laude și să slăvească pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
5Aceștia erau: Asaf, căpetenia; Zaharia, al doilea după el, Ieiel, Șemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom și Ieiel. Ei aveau instrumente de muzică, alăute și arfe, și Asaf suna din țimbale.
6Preoții Benaia și Iahaziel sunau mereu din trîmbițe înaintea chivotului legămîntului lui Dumnezeu.
7În ziua aceea David a însărcinat pentru întîiaș dată pe Asaf și frații săi să vestească laudele Domnului.
8Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui:faceți cunoscut printre popoare faptele Lui înalte!
9Cîntați, cîntați în cinstea Lui!Vorbiți despre toate minunile Lui!
10Făliți-vă cu Numele Lui cel sfînt!Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!
11Căutați pe Domnul și sprijinul Lui, căutați necurmat Fața Lui!
12Aduceți-vă aminte de minunile pe cari le-a făcut,de minunile Lui și de judecățile rostite de gura Lui,
13voi, sămînța lui Israel, robul Său, copiii lui Iacov, aleșii Lui!
14Domnul este Dumnezeul nostru;judecățile Lui se împlinesc pe tot pămîntul.
15Aduceți-vă aminte totdeauna de legămîntul Său;de făgăduințele Lui, făcute pentru o mie de neamuri de oameni,
16de legămîntul pe care l-a făcut cu Avraam,și de jurămîntul pe care l-a făcut lui Isaac;
17El l-a făcut o lege pentru Iacov,un legămînt vecinic pentru Israel,
18zicînd: „Îți voi da țara Canaanului, ca moștenire care v’a căzut la împărțeală.“
19Ei erau puțini la număr atunci,foarte puțini la număr, și străini în țara aceea.
20Și mergeau dela un neam la altul,și dela o împărăție la un alt popor;
21dar El n’a îngăduit nimănui să-i asuprească,și a pedepsit împărați din pricina lor,
22zicînd: „Nu vă atingeți de unșii Mei,și nu faceți nici un rău proorocilor mei!
23Cîntați Domnului, toți locuitorii pămîntului!Vestiți din zi în zi mîntuirea Lui;
24povestiți printre neamuri slava Lui,printre toate popoarele minunile Lui!
25Căci Domnul este mare și foarte vrednic de laudă,El este de temut mai pesus de toți dumnezeii;
26căci toți dumnezeii popoarelor sînt idoli,dar Domnul a făcut cerurile.
27Măreția și strălucirea sînt înaintea Feței Lui,tăria și bucuria sînt în locașul Lui.
28Familii de popoare, dați Domnului,dați Domnului slavă și cinste!
29Dați Domnului slavă pentru Numele Lui!Aduceți daruri și veniți înaintea Lui,închinați-vă înaintea Domnului cu podoabe sfinte.
30Tremurați înaintea Lui, toți locuitorii pămîntului!Căci lumea este întărită, și nu se clatină.
31Să se bucure cerurile, și să se veselească pămîntul!Să se spună printre neamuri că Domnul împărățește!
32Să urle marea cu tot ce este în ea!Cîmpia să se veselească împreună cu tot ce este pe ea!
33Să chiuie copacii din pădureînaintea Domnului! Căci El vine să judece pămîntul.
34Lăudați pe Domnul, căci este bun,căci îndurarea Lui ține în veac!
35Ziceți: «Mîntuiește-ne, Dumnezeul mîntuirii,strînge-ne și scoate-ne din mijlocul neamurilor,ca să lăudăm Numele Tău cel sfînt,și să ne punem slava în a Te lăuda!
36Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecinicie în vecinicie!Și tot poporul a zis: «Amin!» și lăuda pe Domnul!
37David a lăsat acolo, înaintea chivotului legămîntului Domnului, pe Asaf și pe frații lui, ca să slujească necurmat înaintea chivotului, împlinindu-și datoria zi de zi.
38A lăsat pe Obed-Edom și pe Hosa cu frații lor, în număr de șasezeci și opt, pe Obed-Edom, fiul lui Ieditun, și pe Hosa, ca ușieri.
39A pus pe preotul Țadoc și pe preoți, frații săi, înaintea locașului Domnului, pe înălțimea din Gabaon,
40ca să aducă necurmat Domnului arderi de tot, dimineața și seara, pe altarul arderilor de tot, și să împlinească tot ce este scris în legea Domnului, poruncită lui Israel de Domnul.
41Cu ei erau Heman și Iedutun, și ceilalți cari fuseseră aleși și numiți pe nume ca să laude pe Domnul, căci îndurarea Lui ține în veac.
42Cu ei erau Heman și Iedutun, cari aveau trîmbițe și țimbale pentru ceice sunau din ele, și instrumente pentru cîntări în cinstea lui Dumnezeu. Fiii lui Iedutun erau ușieri.
43Tot poporul s’a dus fiecare la casa lui, și David s’a întors să-și binecuvinteze casa.