HomeMenu
Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

Neemia 13

1În vremea aceea, s’a cetit în fața poporului în cartea lui Moise, și s’a găsit scris că Amonitul și Moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu,
2pentrucă nu veniseră înaintea copiilor lui Israel cu pîne și apă, și pentrucă tocmiseră împotriva lor cu preț de argint pe Balaam ca să-i blesteme. Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvîntare.
3Cînd au auzit Legea, au deosebit din Israel pe toți străinii.
4Înainte de aceasta, preotul Eliașib, care era pus peste cămările Casei Dumnezeului nostru, și rudă cu Tobia,
5pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai înainte darurile de mîncare, tămîia, uneltele, zeciuiala din grîu, din must, și din untdelemn, părțile rînduite pentru Leviți, cîntăreți și ușieri, și darurile ridicate pentru preoți.
6Eu nu eram la Ierusalim cînd s’au petrecut toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci și doilea an al lui Artaxerxe, împăratul Babilonului. La sfîrșitul anului am căpătat de la împărat învoire
7să mă întorc la Ierusalim, și am văzut răul pe care-l făcuse Eliașib, pregătind o cămară pentru Tobia, în curțile Casei lui Dumnezeu.
8Mi-a părut foarte rău, și am aruncat afară din cămară toate lucrurile lui Tobia.
9Apoi am poruncit să se curățească odăile, și am pus iarăș în ele uneltele Casei lui Dumnezeu, darurile de mîncare și tămîia.
10Am auzit deasemenea că părțile Leviților nu li se dăduseră, și că Leviții și cîntăreții, însărcinați cu slujba, fugiseră fiecare în ținutul lui.
11Am mustrat pe dregători, și am zis: „Pentruce a fost părăsită Casa lui Dumnezeu?“ Și am strîns pe Leviți și pe cîntăreți, și i-am pus iarăș în slujba lor.
12Atunci tot Iuda a adus în cămări zeciuiala din grîu, din must și din untdelemn.
13Am dat cămările în grija preotului Șelemia, cărturarului Țadoc, și lui Pedaia, unul din Leviți, și le-am adaos și pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania, căci le mergea numele că sînt credinicoși. Ei au fost însărcinați să facă împărțirile cuvenite fraților lor.
14Adu-Ți aminte de mine, Dumnezeule, pentru aceste lucruri, și nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru Casa Dumnezeului meu și pentru lucrurile cari trebuiesc păzite în ea!
15Pe vremea aceasta am văzut în Iuda niște oameni călcînd la teasc în ziua Sabatului, aducînd snopi, încărcînd măgarii cu vin, struguri și smochine, și cu tot felul de lucruri, și aducîndu-le la Ierusalim în ziua Sabatului. Și i-am mustrat chiar în ziua cînd își vindeau mărfurile.
16Mai erau și niște Tirieni, așezați în Ierusalim, cari aduceau pește și tot felul de mărfuri, și le vindeau fiilor lui Iuda în ziua Sabatului și în Ierusalim.
17Am mustrat pe mai marii lui Iuda, și le-am zis: „Ce însemnează această faptă rea pe care o faceți, pîngărind ziua Sabatului?
18Oare n’au lucrat așa părinții voștri, și nu din pricina aceasta a trimes Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi și peste cetatea aceasta? Și voi aduceți din nou mînia Lui împotriva lui Israel, pîngărind Sabatul!“
19Apoi am poruncit să se închidă porțile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, și să nu se deschidă decît după Sabat. Și am pus cîțiva din slujitorii mei la porți, să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului.
20Și așa negustorii și vînzătorii de tot felul de lucruri au petrecut noaptea odată și de două ori afară din Ierusalim.
21I-am mustrat, și le-am zis: „Pentruce stați noaptea înaintea zidului? Dacă veți mai face încă odată lucrul acesta, voi pune mîna pe voi.“ Din clipa aceea, n’au mai venit în timpul Sabatului.
22Am poruncit și Leviților să se curățească, și să vină să păzească porțile, ca să sfințească ziua Sabatului.Adu-Ți aminte de mine, Dumnezeule, și pentru aceste lucruri, și ocrotește-mă după marea Ta îndurare!
23Tot pe vremea aceea, am văzut pe niște Iudei, cari își luaseră neveste Asdodiene, Amonite și Moabite.
24Jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană, și nu știau să vorbească limba evreiască; nu cunoșteau decît limba cutărui sau cutărui popor.
25I-am mustrat, și i-am blestemat; am lovit pe unii din ei, le-am smuls părul, și i-am pus să jure în Numele lui Dumnezeu, zicînd: „Să nu vă dați fetele după fiii lor, și să nu luați fetele lor de neveste nici pentru fiii voștri, nici pentru voi.
26Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon, împăratul lui Israel? Nu era alt împărat ca el, în mulțimea popoarelor; el era iubit de Dumnezeul lui, și Dumnezeu îl pusese împărat peste tot Israelul. Totuș, femeile străine l-au tîrît și pe el în păcat.
27Și acum trebuie să auzim despre voi că săvîrșiți o nelegiuire atît de mare și că păcătuiți împotriva Dumnezeului nostru, luînd neveste străine?“
28Unul din fiii lui Ioiada, fiul marelui preot Eliașib, era ginerele lui Sanbalat, Horonitul. L-am izgonit dela mine.
29Adu-Ți aminte de ei, Dumnezeule, căci au spurcat preoția și legămîntul încheiat de preoți și Leviți.
30I-am curățit de orice străin, și am pus rînduială în tot ce trebuiau să păzească preoții și Leviții, fiecare în slujba lui,
31în ce privea atît darul lemnelor la vremi hotărîte, cît și cele dintîi roade.Adu-Ți aminte de mine, spre bine, Dumnezeule!