| 1 | În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe cînd vinul era înaintea lui, am luat vinul și l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui. |
| 2 | Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai fața tristă? Totuș nu ești bolnav; nu poate fi decît o întristare a inimii.“ Atunci m’a apucat o mare frică, |
| 3 | și am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n’am fața tristă, cînd cetatea în care sînt mormintele părinților mei este nimicită și porțile ei sînt arse de foc?“ |
| 4 | Și împăratul mi-a zis: „Ce ceri?“ Eu m’am rugat Dumnezeului cerurilor, |
| 5 | și am răspuns împăratului: „Dacă găsește cu cale împăratul, și dacă robul tău îi este plăcut, trimete-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s’o zidesc din nou.“ |
| 6 | Împăratul, lîngă care ședea și împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cît va ținea călătoria ta, și cînd te vei întoarce?“ Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, și i-am hotărît o vreme. |
| 7 | Apoi am zis împăratului: „Dacă găsește împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Rîu, ca să mă lase să trec și să intru în Iuda, |
| 8 | și o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile cetățuiei de lîngă casă, pentru zidul cetății, și pentru casa în care voi locui.“ Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mîna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. |
| 9 | M’am dus la dregătorii de dincolo de Rîu, și le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoțească niște mai mari ai oastei și niște călăreți. |
| 10 | Sanhalat, Horonitul, și Tobia, slujitorul Amonit, cînd au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel. |
| 11 | Am ajuns la Ierusalim, și am rămas acolo trei zile. |
| 12 | După aceea, m’am sculat noaptea cu cîțiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream. |
| 13 | Am ieșit noaptea pe poarta văii, și m’am îndreptat spre izvorul balaurului și spre poarta gunoiului, uitîndu-mă cu băgare de seamă la zidurile dărîmate ale Ierusalimului și la porțile lui arse de foc. |
| 14 | Am trecut pela poarta izvorului și pela iazul împăratului, și nu era loc pe unde să treacă vita care era supt mine. |
| 15 | M’am suit noaptea pe la pîrău, și m’am uitat iarăș, cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, și astfel m’am întors. |
| 16 | Dregătorii nu știau unde fusesem, și ce făceam. Pînă în clipa aceea nu spusesem nimic Iudeilor, nici preoților, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din ceice vedeau de treburi. |
| 17 | Le-am zis atunci: „Vedeți starea nenorocită în care sîntem! Ierusalimul este dărîmat, și porțile sînt arse de foc. Veniți să zidim iarăș zidul Ierusalimului, și să nu mai fim de ocară!“ |
| 18 | Și le-am istorisit cum mîna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine, și ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm, și să zidim!“ Și s’au întărit în această hotărîre bună. |
| 19 | Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul Amonit, și Gheșem, Arabul, fiind înștiințați, și-au bătut joc de noi și ne-au disprețuit. Ei au zis: „Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?“ |
| 20 | Și eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbînda. Noi, robii Săi, ne vom scula și vom zidi; dar voi, n’aveți nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.“ |
