HomeMenu
Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

Iov 20

1Țofar din Naama a luat cuvîntul și a zis:
2„Gîndurile mele mă silesc să răspund,și frămîntarea mea nu-mi dă pace.
3Am auzit mustrări cari mă umplu de rușine,și din adîncul minții mele duhul mă face să răspund.
4Nu știi tu că, de mult de tot,de cînd a fost așezat omul pe pămînt,
5biruința celor răi a fost scurtă,și bucuria nelegiuitului numai de o clipă?
6Chiar dacă s’ar înălța pînă la ceruri,și capul i-ar ajunge pînă la nori,
7va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui,și cei ce-l vedeau vor zice: «Unde este?»
8Va sbura ca un vis, și nu-l vor mai găsi;va pieri ca o vedenie de noapte.
9Ochiul care-l privea nu-l va mai privi,locul în care locuia nu-l va mai zări.
10Peste fiii lui vor năvăli cei săraci,și mînile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila.
11Oasele lui, pline de vlaga tinereții,își vor avea culcușul cu el în țărînă.
12Dulce era răul în gura lui,îl ascundea subt limbă,
13îl mesteca într’una și nu-l lăsa,îl ținea în cerul gurii:
14dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui,va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
15Bogățiile înghițite le va vărsa,Dumnezeu le va scoate din pîntecele lui.
16Otravă de aspidă a supt,și de aceea, limba năpîrcii îl va ucide.
17Nu-și va mai plimba privirile peste pîraieleși rîurile de miere și de lapte,
18va da înapoi ce a cîștigat,și nu va mai trage folos din cîștig;va da înapoi tot ce a luat,și nu se va mai bucura de el,
19căci a asuprit pe săraci, și i-a lăsat să piară,a dărîmat case și nu le-a zidit la loc.
20Lăcomia lui n’a cunoscut margini;dar nu va scăpa ce are mai scump.
21Nimic nu scapă de lăcomia lui, dar bună starea lui nu va ținea.
22În mijlocul belșugului va fi în nevoie;mîna tuturor ticăloșilor se va ridica asupra lui.
23Și iată, ca să-i umple pîntecele,Dumnezeu va trimete peste el focul mîniei Lui,și-l va sătura cu o ploaie de săgeți.
24Dacă va scăpa de armele de fer,îl va străpunge arcul de aramă.
25Își smulge din trup săgeata, care schinteie la ieșirea din fierea lui,și îl apucă spaimele morții.
26Toate nenorocirile sînt păstrate pentru comorile lui;va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul,și ce va mai rămînea în cortul lui va fi ars de foc.
27Cerurile îi vor desveli fărădelegea,și pămîntul se va ridica împotriva lui.
28Veniturile casei lui se vor perde,vor pieri în ziua mîniei lui Dumnezeu.
29Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău,aceasta este moștenirea pe care i-o hotărăște Dumnezeu.“