| 1 | Pentruce nu păzește Cel Atotputernic vremurile de judecată,și dece nu văd ceice-L cunosc zilele Lui de pedeapsă? |
| 2 | Sînt unii cari mută hotarele, fură turmele, și le pasc; |
| 3 | iau măgarul orfanului,iau zălog vaca văduvei; |
| 4 | îmbrîncesc din drum pe cei lipsiți,silesc pe toți nenorociții din țară să se ascundă. |
| 5 | Și aceștia, ca măgarii sălbatici din pustie,ies dimineața la lucru să caute hrană,și în pustie trebuie să caute pînea pentru copiii lor. |
| 6 | Taie nutrețul care a mai rămas pe cîmp,culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit. |
| 7 | Îi apucă noaptea în umezeală,fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului. |
| 8 | Îi pătrunde ploaia munților,și, neavînd alt adăpost, se ghemuiesc lîngă stînci. |
| 9 | Aceia smulg pe orfan dela țîță,iau zălog tot ce are săracul. |
| 10 | Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte,strîng snopii și-s flămînzi; |
| 11 | în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn,calcă teascul, și le este sete; |
| 12 | în cetăți se aud vaietele celor ce mor,sufletul celor răniți strigă …Și Dumnezeu nu ia seama la aceste mișelii! |
| 13 | Alții sînt vrăjmași ai luminii,nu cunosc căile ei,nu umblă pe cărările ei. |
| 14 | Ucigașul se scoală în revărsatul zorilor,ucide pe cel sărac și lipsit,și noaptea fură. |
| 15 | Ochiul preacurvarului pîndește amurgul:«Nimeni nu mă va vedea,» zice el,și își pune o măhramă pe față. |
| 16 | Noaptea sparg casele,ziua stau închiși;se tem de lumină. |
| 17 | Pentru ei, dimineața este umbra morții,și cînd o văd, simt toate spaimele morții. |
| 18 | Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor,pe pămînt n’are decît o parte blestemată,și niciodată n’apucă pe drumul celor vii! |
| 19 | Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii,așa înghite locuința morților pe cei ce păcătuiesc. |
| 20 | Pîntecele mamei îl uită,viermii se ospătează cu el,nimeni nu-și mai aduce aminte de el!Nelegiuitul este sfărîmat ca un copac, |
| 21 | el, care pradă pe femeia stearpă și fără copii,el care nu face nici un bine văduvei! … |
| 22 | Și totuș, Dumnezeu prin puterea Lui lungește zilele celor sîlnici,și iată-i în picioare cînd nu mai trăgeau nădejde de viață; |
| 23 | El le dă liniște și încredere,are privirile îndreptate spre căile lor. |
| 24 | S’au ridicat; și într’o clipă nu mai sînt,cad, mor ca toți oamenii,sînt tăiați ca spicele coapte. |
| 25 | Nu este așa?Cine mă va dovedi de minciună,cine-mi va nimici cuvintele mele?“ |
