| 1 | Și acum! … Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre cînii turmei mele. |
| 2 | Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor,cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneță? |
| 3 | Sfrijiți de sărăcie și foame,fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii. |
| 4 | Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei,și n’au ca pîne de cît rădăcina de bucsau. |
| 5 | Sînt izgoniți din mijlocul oamenilor,strigă lumea după ei ca după niște hoți. |
| 6 | Locuiesc în văi îngrozitoare,în peșterile pămîntului și în stînci. |
| 7 | Urlă printre stufișuri,și se adună supt mărăcini. |
| 8 | Ființe mîrșave și disprețuite, –sînt izgoniți din țară. |
| 9 | Și acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor,am ajuns de batjocura lor. |
| 10 | Mă urăsc, mă ocolesc,mă scuipă în față. |
| 11 | Nu se mai sfiesc și mă înjosesc,nu mai au niciun frîu înaintea mea. |
| 12 | Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea,și îmi împing picioarele,și își croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă. |
| 13 | Îmi nimicesc cărareași lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor. |
| 14 | Ca printr’o largă spărtură străbat spre mine,se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor. |
| 15 | Mă apucă groaza.Slava îmi este spulberată ca de vînt,ca un nor a trecut fericirea mea. |
| 16 | Și acum, mi se topește sufletul în mine,și m’au apucat zilele suferinței. |
| 17 | Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele,durerea care mă roade nu încetează. |
| 18 | De tăria suferinței haina își pierde fața,mi se lipește de trup ca o cămașă. |
| 19 | Dumnezeu m’a aruncat în noroi,și am ajuns ca țărîna și cenușa. |
| 20 | Strig către Tine, și nu-mi răspunzi;stau în picioare, și nu mă vezi. |
| 21 | Ești fără milă împotriva mea,lupți împotriva mea cu tăria mînii Tale. |
| 22 | Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt,și mă nimicești cu suflarea furtunii. |
| 23 | Căci știu că mă duci la moarte,în locul unde se întîlnesc toți cei vii. |
| 24 | Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mînile?Cel în nenorocire nu cere ajutor? |
| 25 | Nu plîngeam eu pe cel amărît?N’avea inima mea milă de cel lipsit? |
| 26 | Mă așteptam la fericire,și cînd colo, nenorocirea a venit peste mine;trăgeam nădejde de lumină, și cînd colo, a venit întunerecul. |
| 27 | Îmi ferb măruntaiele fără încetare,m’au apucat zilele de durere. |
| 28 | Umblu înegrit, dar nu de soare.Mă scol în plină adunare, și strig ajutor. |
| 29 | Am ajuns frate cu șacalii,tovarăș cu struții. |
| 30 | Pielea mi se înegrește și cade,iar oasele îmi ard și se usucă. |
| 31 | Arfa mea s’a prefăcut în instrument de jale,și cavalul meu scoate sunete plîngătoare. |
