| 1 | Elifaz din Teman a luat cuvîntul și a zis: |
| 2 | „Dacă vom îndrăzni să-ți vorbim, te vei supăra?Dar cine ar putea să tacă? |
| 3 | De multeori tu ai învățat pe alții,și ai întărit mînile slăbite. |
| 4 | Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau,și ai întărit genunchii cari se îndoiau. |
| 5 | Și acum, cînd este vorba de tine, ești slab!Acum, cînd ești atins tu, te turburi!Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău? |
| 6 | Nădejdea ta, nu-i neprihănirea ta? |
| 7 | Adu-ți aminte, te rog: care nevinovat a perit?Cari oameni neprihăniți au fost nimiciți? |
| 8 | După cîte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea și samănă nelegiuirea îi seceră roadele! |
| 9 | Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu,nimiciți de vîntul mîniei Lui. |
| 10 | Mugetul leilor încetează,dinții puilor de lei sînt zdrobiți! |
| 11 | Leul bătrîn piere din lipsă de pradă,și puii leoaicei se risipesc. |
| 12 | Un cuvînt s’a furișat pînă la mine,și urechea mea i-a prins sunetele ușoare. |
| 13 | În clipa cînd vedeniile de noapte frămîntă gîndul,cînd oamenii sînt cufundați într’un somn adînc, |
| 14 | m’a apucat groaza și spaima,și toate oasele mi-au tremut. |
| 15 | Un duh a trecut pe lîngă mine …Tot părul mi s’a sbîrlit ca ariciul … |
| 16 | Un chip cu o înfățișare necunoscută era înaintea ochilor mei.Și am auzit un glas care șoptea încetișor: |
| 17 | „Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu?Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut? |
| 18 | Dacă n’are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi,dacă găsește El greșeli chiar la îngerii Săi, |
| 19 | cu cît mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, cari își trag obîrșia din țărînă,și pot fi zdrobiți ca un vierme! |
| 20 | De dimineață pînă seara sînt zdrobiți,pier pentru totdeauna, și nimeni nu ține seama de ei. |
| 21 | Li se taie firul vieții:mor, și tot n’au căpătat înțelepciunea! |
