HomeMenu
Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

Iov 8

1Bildad către Șuah a luat cuvîntul și a zis:
2„Pînă cînd vrei să vorbești astfel,și pînă cînd vor fi cuvintele gurii tale ca un vînt puternic?
3Oare va răsturna Dumnezeu dreptul?Sau va răsturna Cel Atotputernic dreptatea?
4Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui,i-a dat pe mîna păcatului.
5Dar tu, dacă alergi la Dumnezeu,dacă rogi pe Cel A tot puternic,
6dacă ești curat și fără prihană,atunci negreșit,El va veghea asupra ta,și va da înapoi fericirea locuinței tale nevinovate.
7Vechea ta propășire va fi micăfață de cea de mai tîrziu. Învățăminte din pățania celor dinainte.
8Întreabă pe cei din neamurile trecute,și ia aminte la pățania părinților lor. –
9Căci noi sîntem de ieri, și nu știm nimic,zilele noastre pe pămînt nu sînt decît o umbră. –
10Ei te vor învăța, îți vor vorbi,și vor scoate din inima lor aceste cuvinte:
11«Crește papura fără baltă?Crește trestia fără umezeală?
12Fiind încă verde și fără să se taie,ea se usucă mai repede decît toate ierburile.
13Așa se întîmplă tuturor celor ce uită pe Dumnezeu,și nădejdea celui nelegiuit va peri.
14Încrederea lui este zdrobită,și sprijinul lui este o pînză de păianjen.
15Se bizuie pe casa lui, dar nu este tare;se prinde de ea, dar nu ține.
16Cum dă soarele, înverzește,își întinde ramurile peste grădina sa,
17își împletește rădăcinile printre pietre,pătrunde pînă în ziduri.
18Dar dacă-l smulgi din locul în care stă,locul acesta se leapădă de el și zice:«Nu știu să te fi cunoscut vreodată!»
19Iată, așa sînt desfătările pe cari i le aduc căile vieții lui;apoi din acelaș pămînt răsar alții după el.
20Nu, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană,și nu ocrotește pe cei răi.
21Ba încă, El îți umple gura cu strigăte de bucurie,și buzele cu cîntări de veselie.
22Vrăjmașii tăi vor fi acoperiți de rușine,iar cortul celor răi va pieri.“»