| 1 | (O cîntare – Un psalm al lui David) Gata îmi este inima să cînte, Dumnezeule!Voi cînta, voi suna din instrumentele mele; aceasta este slava mea! |
| 2 | Deșteptați-vă, alăută și arfă!Mă voi trezi în zori de zi. |
| 3 | Te voi lăuda printre popoare, Doamne,Te voi cînta printre neamuri. |
| 4 | Căci mare este bunătatea Ta și se înalță mai pe sus de ceruri,iar credincioșia Ta pînă la nori. |
| 5 | Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule,și fie slava Ta peste tot pămîntul! |
| 6 | Pentru ca prea iubiții Tăi să fie izbăviți,scapă-ne prin dreapta Ta, și ascultă-ne! |
| 7 | Dumnezeu a vorbit în sfințenia Lui: „Voi birui,voi împărți Sihemul, voi măsura valea Sucot; |
| 8 | al Meu este Galaadul, al Meu Manase;Efraim este întăritura capului Meu,și Iuda, toiagul Meu de cîrmuire; |
| 9 | Moab este ligheanul în care Mă spăl;Îmi arunc încălțămintea asupra Edomului;strig de bucurie asupra țării Filistenilor!“ |
| 10 | Cine mă va duce în cetatea întărită?Cine mă va duce la Edom? |
| 11 | Oare nu Tu, Dumnezeule, care ne-ai lepădat,și care nu vrei să mai ieși, Dumnezeule, cu oștirile noastre? |
| 12 | Dă-ne ajutor în necaz,căci zădarnic este ajutorul omului. |
| 13 | Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi;El va zdrobi pe vrăjmașii noștri. |