| 1 | (Un psalm – O cîntare pentru ziua Sabatului) Frumos este să lăudăm pe Domnul,și să mărim Numele Tău, Prea Înalte, |
| 2 | să vestim dimineața bunătatea Ta, și noaptea credincioșia Ta, |
| 3 | cu instrumentul cu zece coarde și cu alăuta,în sunetele arfei. |
| 4 | Căci Tu mă înveselești cu lucrările Tale, Doamne,și eu cînt de veselie, cînd văd lucrarea mînilor Tale. |
| 5 | Cît de mari sînt lucrările Tale, Doamne,și cît de adînci sînt gîndurile Tale! |
| 6 | Omul prost nu cunoaște lucrul acesta,și cel nebun nu ia seama la el. |
| 7 | Dacă cei răi înverzesc ca iarba, și dacă toți cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciți pe vecie. |
| 8 | Dar Tu, Doamne, ești înalțat în veci de veci! |
| 9 | Căci iată, Doamne, vrăjmașii Tăi, iată vrăjmașii Tăi pier:toți cei ce fac răul sînt risipiți. |
| 10 | Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului,și m’ai stropit cu untdelemn proaspăt. |
| 11 | Ochiul meu își vede împlinită dorința față de vrăjmașii mei,și urechea mea aude împlinirea dorinței mele față de protivnicii mei cei răi. |
| 12 | Cel fără prihană înverzește ca finicul,și crește ca cedrul din Liban. |
| 13 | Cei sădiți în Casa Domnului,înverzesc în curțile Dumnezeului nostru. |
| 14 | Ei aduc roade și la bătrîneță,sînt plini de suc și verzi, |
| 15 | ca să arate că Domnul este drept,El Stînca mea, în care nu este nelegiuire. |