HomeMenu
Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

Exodul 1

1Iată numele fiilor lui Israel, intrați în Egipt; au intrat cu Iacov fiecare cu familia lui:
2Ruben, Simeon, Levi, Iuda,
3Isahar, Zabulon, Beniamin,
4Dan, Neftali, Gad și Așer.
5Sufletele ieșite din coapsele lui Iacov erau șaptezeci de toate. Iosif era atunci în Egipt.
6Iosif a murit, și toți frații lui, și toată vîrsta aceea de oameni.
7Fiii lui Israel s’au înmulțit, s’au mărit, au crescut și au ajuns foarte puternici. Și s’a umplut țara de ei.
8Peste Egipt s’a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe Iosif.
9El a zis poporului său: „Iată că poporul copiilor lui Israel este mai mare și mai puternic decît noi.
10Veniți să ne arătăm dibaci față de el, ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întîmpla un război, să se unească și el cu vrăjmașii noștri, să ne bată și să iasă apoi din țară.“
11Și au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel a zidit el cetățile Pitom și Ramses, ca să slujească de hambare lui Faraon.
12Dar cu cît îl asupreau mai mult, cu atît se înmulțea și creștea; și s’au scîrbit de copiii lui Israel.
13Atunci Egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie.
14Le-au făcut viața amară prin lucrări grele de lut și cărămizi, și prin tot felul de lucrări depe cîmp: în toate muncile acestea pe cari-i sileau să le facă, erau fără nici un pic de milă.
15Împăratul Egiptului a poruncit moașelor Evreilor, numite una Șifra, și cealaltă Pua,
16și le-a zis: „Cînd veți împlini slujba de moașe pe lîngă femeile Evreilor, și le veți vedea pe scaunul de naștere, dacă este băiat, să-l omorîți; iar dacă este fată, s’o lăsați să trăiască.“
17Dar moașele s’au temut de Dumnezeu, și n’au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască.
18Împăratul Egiptului a chemat pe moașe, și le-a zis: „Pentruce ați făcut lucrul acesta, și ați lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască?“
19Moașele au răspuns lui Faraon: „Pentrucă femeile Evreilor nu sînt ca Egiptencele; ele sînt vînjoase și nasc înainte de venirea moașei.“
20Dumnezeu a făcut bine moașelor; și poporul s’a înmulțit și a ajuns foarte mare la număr.
21Pentrucă moașele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case.
22Atunci Faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul lui: „Să aruncați în rîu pe orice băiat care se va naște, și să lăsați pe toate fetele să trăiască.“