| 1 | În luna a treia după ieșirea lor din țara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustia Sinai. |
| 2 | Dupăce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustia Sinai, și au tăbărît în pustie. Israel a tăbărît acolo, în fața muntelui. |
| 3 | Moise s’a suit la Dumnezeu. Și Domnul l-a chemat de pe munte, zicînd: „Așa să vorbești casei lui Iacov, și să spui copiilor lui Israel: |
| 4 | „Ați văzut ce am făcut Egiptului, și cum v’am purtat pe aripi de vultur și v’am adus aici la Mine. |
| 5 | Acum, dacă veți asculta glasul meu, și dacă veți păzi legămîntul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu; |
| 6 | Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.“ |
| 7 | Moise a venit de a chemat pe bătrînii poporului, și le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. |
| 8 | Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!“ Moise a spus Domnului cuvintele poporului. |
| 9 | Și Domnul a zis lui Moise: „Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentruca să audă poporul cînd îți voi vorbi, și să aibă totdeauna încredere în tine.“ Moise a spus Domnului cuvintele poporului. |
| 10 | Și Domnul a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfințește-i azi și mîne, și pune-i să-și spele hainele. |
| 11 | Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va pogorî, în fața întregului popor, pe muntele Sinai. |
| 12 | Să hotărăști poporului anumite margini dejurîmprejur, și să spui: «Să nu cumva să vă suiți pe munte sau să vă atingeți de poalele lui. Oricine se va atinge de munte, va fi pedepsit cu moartea. |
| 13 | Nici o mînă să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge, să-l omoare cu pietre, sau să-l străpungă cu săgeți: dobitoc sau om, nu va trăi.» Cînd va suna trîmbița, ei vor înainta spre munte.“ |
| 14 | Moise s’a pogorît de pe munte la popor: a sfințit poporul, și ei și-au spălat hainele. |
| 15 | Și a zis poporului: „Fiți gata în trei zile; să nu vă apropiați de vreo femeie.“ |
| 16 | A treia zi dimineața, au fost tunete, fulgere, și un nor gros pe munte; trîmbița răsuna cu putere, și tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. |
| 17 | Moise a scos poporul din tabără, spre întîmpinarea lui Dumnezeu, și s’au așezat la poalele muntelui. |
| 18 | Muntele Sinai era tot numai fum, pentrucă Domnul Se pogorîse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălța ca fumul unui cuptor, și tot muntele se cutremura cu putere. |
| 19 | Trîmbița răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, și Dumnezeu îi răspundea cu glas tare. |
| 20 | Domnul S’a pogorît pe muntele Sinai, și anume pe vîrful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vîrful muntelui. Și Moise s’a suit sus. |
| 21 | Domnul a zis lui Moise: „Pogoară-te și poruncește poporului cu totdinadinsul să nu dea busna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei. |
| 22 | Preoții, cari se apropie de Domnul, să se sfințească și ei, ca nu cumva să-i lovească Domnul cu moartea.“ |
| 23 | Moise a zis Domnului: „Poporul nu va putea să se suie pe muntele Sinai, căci ne-ai oprit cu tot dinadinsul, zicînd: «Hotărăște anumite margini în jurul muntelui, și sfințește-l.“ |
| 24 | Domnul i-a zis: „Du-te, pogoară-te, și suie-te apoi iarăș cu Aaron; dar preoții și poporul să nu dea busna să se suie la Domnul, ca nu cumva să-i lovească cu moartea.“ |
| 25 | Moise s’a pogorît la popor, și i-a spus aceste lucruri. |