| 1 | Altarul să-l faci din lemn de salcîm; lungimea lui să fie de cinci coți, și lățimea lui de cinci coți. Altarul să fie în patru colțuri, și înălțimea lui să fie de cinci coți. |
| 2 | În cele patru colțuri, să faci niște coarne care să fie dintr’o bucată cu altarul; și să-l acoperi cu aramă. |
| 3 | Să faci pentru altar oale de scos cenușa, lopeți, lighene, furculițe și tigăi pentru cărbuni; toate uneltele lui să le faci de aramă. |
| 4 | Să faci altarului un grătar de aramă, în chip de rețea, și să pui patru verigi de aramă la cele patru colțuri ale rețelei. |
| 5 | Grătarul să-l pui subt strașina altarului, începînd de jos, așa că grătarul să vină pînă la jumătatea altarului. |
| 6 | Să faci apoi niște drugi pentru altar, drugi de lemn de salcîm, și să-i acoperi cu aramă. |
| 7 | Să vîri drugii în verigi; și drugii să fie de amîndouă părțile altarului, cînd îl vor purta. |
| 8 | Să-l faci din scînduri și gol pe din lăuntru. Să fie făcut așa cum ți s’a arătat pe munte. |
| 9 | Curtea cortului s’o faci astfel. În spre partea de miazăzi, pentru alcătuirea curții, să fie niște pînze de in subțire răsucit, pe o lungime de o sută de coți pentru această întîie lature, |
| 10 | cu douăzeci de stîlpi, cari să stea pe douăzeci de picioare de aramă; cîrligile stîlpilor și bețele lor de legătură, să fie de argint. |
| 11 | Înspre partea de miază noapte să fie deasemenea niște pînze, pe o lungime de o sută de coți, cu douăzeci de stîlpi și cu cele douăzeci de picioare ale lor de aramă; cîrligile stîlpilor și bețele lor de legătură, să fie de argint. |
| 12 | În spre partea de apus, să fie pentru lățimea curții niște pînze de cincizeci de coți, cu zece stîlpi și cele zece picioare ale lor. |
| 13 | Înspre partea de răsărit, pe lîngă cei cincizeci de coți pentru lățimea curții, |
| 14 | să mai fie cincisprezece coți de pînză pentru o aripă, cu trei stîlpi și cele trei picioare ale lor, |
| 15 | și cincisprezece coți de pînză pentru a doua aripă, cu trei stîlpi și cele trei picioare ale lor. |
| 16 | Pentru poarta curții cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coți, albastră, purpurie și cărmizie, și de in subțire răsucit, lucrată la gherghef, cu patru stîlpi și cele patru picioare ale lor. |
| 17 | Toți stîlpii curții de jur împrejur să aibă bețe de legătură de argint, cîrlige de argint, și picioare de aramă. |
| 18 | Lungimea curții să fie de o sută de coți, lățimea de cincizeci de coți de fiecare parte, și înălțimea de cinci coți; pînzele să fie de in subțire răsucit, iar picioarele să fie de aramă. |
| 19 | Toate uneltele rînduite pentru slujba cortului, toți țărușii lui, și toți țărușii curții, să fie de aramă. |
| 20 | Să poruncești copiilor lui Israel să-ți aducă pentru sfeșnic untdelemn curat de măsline fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat. |
| 21 | Aaron și fiii săi să-l pregătească în cortul întîlnirii, dincoace de perdeaua care este înaintea chivotului mărturiei, pentru ca să ardă de seara pînă dimineața înaintea Domnului. Aceasta este o lege vecinică pentru urmașii lor, și pe care copiii lui Israel vor trebui s’o țină. |