| 1 | Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului. |
| 2 | O, deșertăciune a deșertăciunilor, zice Eclesiastul, o deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune. |
| 3 | Ce folos are omul din toată truda pe care și-o dă supt soare? |
| 4 | Un neam trece, altul vine, și pămîntul rămîne vecinic în picioare. |
| 5 | Soarele răsare, apune și aleargă spre locul de unde răsare din nou. |
| 6 | Vîntul suflă spre miază-zi, și se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăș se întoarce, și începe din nou aceleași rotituri. |
| 7 | Toate rîurile se varsă în mare, și marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăș să pornească de acolo. |
| 8 | Toate lucrurile sînt într’o necurmată frămîntare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, și urechea nu obosește auzind. |
| 9 | Ce a fost, va mai fi, și ce s’a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare. |
| 10 | Dacă este vreun lucru despre care s’ar putea spune: „Iată ceva nou!“ de mult lucrul acela era și în veacurile dinaintea noastră. |
| 11 | Nimeni nu-și mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; și ce va mai fi, ce se va mai întîmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu. |
| 12 | Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. |
| 13 | Mi-am pus inima să cercetez și să adîncesc cu înțelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. |
| 14 | Am văzut tot ce se face supt soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vînt! |
| 15 | Ce este strîmb, nu se poate îndrepta, și ce lipsește nu poate fi trecut la număr. |
| 16 | Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit și am întrecut în înțelepciune pe toți cei ce au stăpînit înaintea mea peste Ierusalim, și mintea mea a văzut multă înțelepciune și știință. |
| 17 | Mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea, și să cunosc prostia și nebunia. Dar am înțeles că și aceasta este goană după vînt. |
| 18 | Căci unde este multă înțelepciune, este și mult necaz, și cine știe multe, are și multă durere. |
