| 1 | Este un rău, pe care l-am văzut supt soare, și care se întîlnește des între oameni. |
| 2 | Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogății, și slavă, așa că nu-i lipsește nimic din ce-i dorește sufletul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deșertăciune și un rău mare. |
| 3 | Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, și ar trăi mulți ani, – oricît de mult i s’ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătățile agonisite de el, și dacă nici de înmormîntare n’are parte, eu zic că o stărpitură este mai fericită decît el. |
| 4 | Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întunerec, și numele îi rămîne acoperit cu întunerec; |
| 5 | n’a văzut, nici n’a cunoscut soarele; și de aceea este mai bine de ea decît de omul acela. |
| 6 | Și de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc? |
| 7 | Toată truda omului este pentru gura lui, și totuș poftele nu i se împlinesc niciodată. |
| 8 | Căci ce are înțeleptul mai mult decît nebunul? Ce folos are nenorocitul care știe să se poarte înaintea celor vii? |
| 9 | Mai bine ce vezi cu ochii decît frămîntare de pofte neîmplinite: și aceasta este o deșertăciune și goană după vînt. |
| 10 | Ce este omul, se cunoaște după numele care i s’a dat de mult: se știe că este din pămînt, și nu poate să se judece cu celce este mai tare decît el. |
| 11 | Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulțește deșertăciunea, ce folos are omul din ea? |
| 12 | Căci cine știe ce este bine pentru om în viață, în toate zilele vieții lui de viețuire deșartă, pe cari le petrece ca o umbră? Și cine poate să spună omului ce va fi după el supt soare? |
