1 | „Doamne, Tu ești Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălța! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s’au împlinit cu credincioșie. |
2 | Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într’un morman de pietre, cetățuia cea tare într’o grămadă de dărîmături; cetatea cea mare a străinilor este nimicită, și niciodată nu va mai fi zidită. |
3 | De aceea Te slăvesc popoarele puternice, și cetățile neamurilor puternice se tem de Tine. |
4 | Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbește în zid. |
5 | Cum domolești căldura într’un pămînt arzător, așa ai domolit zarva străinilor; cum este înădușită căldura de umbra unui nor, așa au fost înădușite cîntările de biruință ale asupritorilor.“ |
6 | Domnul oștirilor pregătește tuturor popoarelor pe muntele acesta, un ospăț de bucate gustoase, un ospăț de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi și limpezite. |
7 | Și, pe muntele acesta, înlătură măhrama care acopere toate popoarele, și învelitoarea care înfășură toate neamurile; |
8 | nimicește moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu șterge lacrămile de pe toate fețele, și îndepărtează de pe tot pămîntul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit. |
9 | În ziua aceea, vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mîntui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne veselim, și să ne bucurăm de mîntuirea Lui! |
10 | Căci mîna Domnului se odihnește pe muntele acesta; dar Moabul este călcat în picioare pe loc, cum este călcat în picioare paiul în bălegar. |
11 | În mijlocul acestei băltoace, el își întinde mînile, cum le întinde înotătorul ca să înoate; dar Domnul îi doboară mîndria, și face de nimica dibăcia mînilor lui. |
12 | El surpă, prăbușește întăriturile înalte ale zidurilor tale, le prăbușește la pămînt, în țărînă.“ |