| 1 | „Mîngîiați, mîngîiați pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. |
| 2 | «Vorbiți bine Ierusalimului, și strigați-i că robia lui s’a sfîrșit, că nelegiuirea lui este ispășită; căci a primit din mîna Domnului de două ori cît toate păcatele lui. |
| 3 | Un glas strigă: „Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! |
| 4 | Orice vale să fie înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în cîmpii, și strîmtorile în vîlcele! |
| 5 | Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit. |
| 6 | Un glas zice: «Strigă!» – Și eu am răspuns: «Ce să strig?» – «Orice făptură este ca iarba, și toată strălucirea ei ca floarea de pe cîmp. |
| 7 | Iarba se usucă, floarea cade, cînd suflă vîntul Domnului peste ea.“ –În adevăr, poporul este ca iarba: |
| 8 | iarba se usucă, floarea cade; dar cuvîntul Dumnezeului nostru rămîne în veac. |
| 9 | Suie-te pe un munte înalt, ca să vestești Sionului vestea cea bună; înalță-ți glasul cu putere, ca să vestești Ierusalimului vestea cea bună; înalță-ți glasul, nu te teme, și spune cetăților lui Iuda: «Iată Dumnezeul vostru! |
| 10 | Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, și poruncește cu brațul Lui. Iată că plata este cu El, și răsplătirile vin înaintea Lui. |
| 11 | El Își va paște turma ca un Păstor, va lua mieii în brațe, îi va duce la sînul Lui, și va călăuzi blînd oile cari alăptează.“ |
| 12 | „Cine a măsurat apele cu mîna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma, și a strîns țărîna pămîntului într’o treime de măsură? Cine a cîntărit munții cu cîntarul, și dealurile cu cumpăna? |
| 13 | Cine a cercetat Duhul Domnului, și cine L-a luminat cu sfaturile lui? |
| 14 | Cu cine S’a sfătuit El, ca să ia învățătură! Cine L-a învățat cărarea dreptății? Cine L-a învățat înțelepciunea, și I-a făcut cunoscut calea priceperii! |
| 15 | Iată, neamurile sînt ca o picătură de apă din vadră, sînt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip. |
| 16 | Libanul n’ajunge pentru foc, și dobitoacele lui n’ajung pentru arderea de tot. |
| 17 | Toate neamurile sînt ca o nimica înaintea Lui, nu sînt decît nimicnicie și deșertăciune. |
| 18 | Cu cine voiți să asemănați pe Dumnezeu? Și cu ce asemănare Îl veți asemăna? |
| 19 | Meșterul toarnă idolul, și argintarul îl îmbracă cu aur, și-i toarnă lănțișoare de argint. |
| 20 | Iar cine este sărac, alege ca dar un lemn care nu putrezește; își caută un meșter iscusit, ca să facă un idol, care să nu se clatine. |
| 21 | „Nu știți? N’ați auzit? Nu vi s’a făcut cunoscut de la început? Nu v’ați gîndit niciodată la întemeierea pămîntului?“ |
| 22 | El șade deasupra cercului pămîntului, și locuitorii lui sînt ca niște lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă supțire, și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el. |
| 23 | El preface într’o nimica pe voivozi, și face o nimica din judecătorii pămîntului. |
| 24 | De abia sînt sădiți, deabia sînt sămănați, de abia li s’a înrădăcinat tulpina în pămînt: și El suflă peste ei, de se usucă, și un vîrtej îi ia ca pe niște paie. |
| 25 | „Cu cine Mă veți asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?“ zice Cel Sfînt. |
| 26 | „Ridicați-vă ochii în sus, și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.“ |
| 27 | „Pentruce zici tu, Iacove, pentruce zici tu, Israele: «Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, și dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?» |
| 28 | Nu știi? N’ai auzit? Dumnezeul cel vecinic, Domnul a făcut marginile pămîntului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. |
| 29 | El dă tărie celui obosit, și mărește puterea celui ce cade în leșin. |
| 30 | Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină; |
| 31 | dar ceice se încred în Domnul își înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc.“ |
