| 1 | Piere cel neprihănit, și nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine și nimeni nu ia aminte că din pricina răutății este luat cel neprihănit. |
| 2 | El întră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept, se odihnește în culcușul lui. |
| 3 | „Dar voi, apropiați-vă încoace fii ai vrăjitoarei, sămînța precurvarului și a curvei! |
| 4 | De cine vă bateți voi joc? Împotriva cui vă deschideți voi gura larg, și scoateți limba? Nu sînteți voi niște copii ai păcatului, o sămînță a minciunii, |
| 5 | care se încălzește pentru idoli supt orice copac verde, care junghie pe copii în văi, supt crăpăturile stîncilor? |
| 6 | În pietrele lustruite din pîraie este partea ta de moștenire, ele sînt soarta ta; lor le torni și jertfe de băutură, și le aduci daruri de mîncare: «Pot Eu să fiu nesimțitor la lucrul acesta? |
| 7 | Pe un munte înalt și ridicat îți faci culcușul; tot acolo te sui să aduci jertfe. |
| 8 | Îți pui pomenirea în dosul ușii și ușiorilor; căci, departe de Mine, îți ridici învelitoarea și te sui în pat, îți lărgești culcușul, și faci legămînt cu ei, îți place legătura cu ei, și iei seama la semnul lor. |
| 9 | Te duci la împărat cu untdelemn, îți înmulțești miresmele, îți trimeți solii departe, și te pleci pînă la locuința morților. |
| 10 | Obosești mergînd, și nu zici: «Încetez!» Tot mai găsești putere în mîna ta: De aceea nu te doboară întristarea. |
| 11 | Și de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ți-ai adus aminte, și nu ți-a păsat de Mine? Și Eu tac, și încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine. |
| 12 | Dar acum îți voi da pe față neprihănirea, și faptele tale nu-ți vor folosi! |
| 13 | Și atunci să strigi, și să te izbăvească mulțimea idolilor tăi! Căci îi va lua vîntul pe toți, o suflare îi va ridica. Dar celce se încrede în Mine va moșteni țara, și va stăpîni muntele Meu cel sfînt.“ – |
| 14 | Și El zice: „Croiți, croiți drum, pregătiți calea, luați orice piedică din calea poporului Meu! |
| 15 | Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, a cărui locuință este vecinică și al cărui Nume este sfînt. «Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sînt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite, și să îmbărbătez inimile zdrobite. |
| 16 | Nu vreau să cert în veci, nici să țin o mînie necurmată, cînd înaintea Mea cad în leșin duhurile, și sufletele pe cari le-am făcut. |
| 17 | Din pricina păcatului lăcomiei lui, M’am mîniat și l-am lovit, M’am ascuns, în supărarea Mea, și cel răzvrătit a urmat și mai mult pe căile inimii lui. |
| 18 | I-am văzut căile, și totuș îl voi tămădui; îl voi călăuzi, și-l voi mîngîia, pe el și pe ceice plîng împreună cu el. |
| 19 | Voi pune lauda pe buze: «Pace, pace celui de departe și celui de aproape! – zice Domnul – Da Eu îl voi tămădui! |
| 20 | Dar cei răi sînt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști, și ale cărei ape aruncă afară noroi și mîl.“ |
| 21 | „Cei răi n’au pace“ zice Dumnezeul meu. – |
