1 | „Ascultați Cuvîntul pe care vi-l vorbește Domnul, casa lui Israel! |
2 | «Așa vorbește Domnul: «Nu vă luați după felul de viețuire al neamurilor, și nu vă temeți de semnele cerului, pentrucă neamurile se tem de ele. |
3 | Căci obiceiurile popoarelor sînt deșerte. Taie un lemn din pădure; mîna meșterului îl lucrează cu securea; |
4 | îl împodobește cu argint și aur, și ei îl țintuiesc cu cuie și ciocane, ca să nu se clatine. |
5 | Dumnezeii aceștia sînt ca o sperietoare de păsări într’un ogor de castraveți, și nu vorbesc; sînt duși de alții, pentrucă nu pot să meargă.“ „Nu vă temeți de ei, căci nu pot să facă niciun rău, și nu sînt în stare să facă niciun bine.“ |
6 | „Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare ești Tu, și mare este Numele Tău prin puterea Ta. |
7 | Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? Ție se cuvine teama; căci între toți înțelepții neamurilor și în toate împărățiile lor, niciunul nu este ca Tine. |
8 | Toți laolaltă, sînt proști și fără minte, știința idolilor nu este decît deșertăciune, e lemn! |
9 | Ei aduc din Tarsis foițe de argint și aur din Ufaz; meșterul și mîna argintarului le pun în lucru; hainele acestor dumnezei sînt de materii văpsite în albastru și în purpură, toate sînt lucrate de meșteri iscusiți. – |
10 | Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu și un Împărat vecinic. Pămîntul tremură de mînia Lui, și neamurile nu pot să sufere urgia lui.“ |
11 | „Așa să le vorbiți: «Dumnezeii, cari n’au făcut nici cerurile, nici pămîntul, vor pieri depe pămînt și de supt ceruri. |
12 | Dar El a făcut pămîntul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui. |
13 | La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii dela marginile pămîntului, dă naștere fulgerelor și ploii, și scoate vîntul din cămările Lui. |
14 | Atunci se arată omul cît este de prost cu știința lui, și orice argintar rămîne de rușine cu chipul lui cioplit; căci idolii lui nu sînt decît minciună, și nu este nicio suflare în ei; |
15 | sînt un lucru de nimic, o lucrare înșelătoare, și vor pieri, cînd va veni pedeapsa. |
16 | Dar Cel ce este partea lui Iacov, nu este ca ei; căci El a întocmit totul, și Israel este seminția moștenirii Lui: Domnul oștirilor este Numele Lui.“ |
17 | „Ia din țară legătura cu ce este al tău, tu, care ești în strîmtorare!“ |
18 | „Căci așa vorbește Domnul: «Iată, de data aceasta, voi arunca departe pe locuitorii țării. Îi voi strînge de aproape, ca să simtă.“ – |
19 | „Vai de mine! Sînt zdrobită! Mă doare rana!“ „Dar eu zic: «O nenorocire a dat peste mine și o voi suferi! |
20 | Cortul îmi este dărîmat, toate funiile îmi sînt rupte, fiii mei m’au părăsit, nu mai sînt; n’am pe nimeni, care să-mi întindă cortul din nou, sau să-mi ridice pînzele! |
21 | Păstorii s’au prostit, n’au căutat pe Domnul; pentru aceea n’au propășit, și li se risipesc toate turmele. |
22 | Iată, se aude un vuiet! O mare zarvă vine de la miazănoapte să prefacă cetățile lui Iuda într’un pustiu, într’o vizuină de șacali. – |
23 | „Știu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, cînd umblă, să-și îndrepte pașii spre țintă. |
24 | Pedepsește-mă, Doamne, dar cu măsură, și nu în mînia Ta, ca să nu mă nimicești! |
25 | Varsă-Ți urgia peste neamurile cari nu Te cunosc, și peste popoarele cari nu cheamă Numele Tău! Căci mănîncă pe Iacov, îl înghit, îl topesc, și-i pustiesc locuința.“ |