| 1 | «Fugiți, copii ai lui Beniamin, fugiți din mijlocul Ierusalimului, sunați din trîmbiță la Tecoa, ridicați un semn la Bet-Hacherem! Căci dela miază-noapte se vede venind o nenorocire și un mare prăpăd. |
| 2 | Pe frumoasa și supțirica fiică a Sionului, o nimicesc! |
| 3 | La ea vin păstorii cu turmele lor, își întind corturile în jurul ei, și își pasc fiecare partea lui.» – |
| 4 | «Pregătiți-vă s’o bateți! Haidem! Să ne suim ziua nameaza mare!»… Vai de noi, căci ziua scade, și umbrele de seară se lungesc.“ |
| 5 | Haidem să ne suim noaptea! Și să-i dărîmăm casele împărătești!“ – |
| 6 | „Căci așa vorbește Domnul oștirilor: «Tăiați copaci, și ridicați șanțuri împotriva Ierusalimului! Aceasta este cetatea care trebuie pedepsită; căci în mijlocul ei este numai apăsare. |
| 7 | Cum țîșnesc apele dintr’o fîntînă, așa țîșnește răutatea ei din ea; nu se aude în ea decît sîlnicie și prăpăd; durerea și rănile Îmi izbesc fără curmare privirile. |
| 8 | Ia învățătură, Ierusalime, ca nu cumva să Mă depărtez de tine, și să fac din tine un pustiu, o țară nelocuită!“ |
| 9 | „Așa vorbește Domnul oștirilor: «Vor culege rămășițele lui Israel cum se culeg ciorchinile rămase dintr’o vie. Puneți din nou mîna pe ea, ca și culegătorul pe mlădițe.» – |
| 10 | «Cui să vorbesc, și pe cine să iau martor ca să m’asculte?» Urechea lor este netăiată împrejur, și nu sînt în stare să ia aminte. Iată, Cuvîntul Domnului este o ocară pentru ei, și nu le place de el. |
| 11 | Eu sînt așa de plin de mînia Domnului, că n’o pot opri.“ – „Toarnă-o peste copilul de pe uliță, și peste adunările tinerilor. Căci și bărbatul și nevasta vor fi prinși, și bătrînul și cel încărcat de zile. |
| 12 | Casele lor vor trece în stăpînirea altora, ogoarele și nevestele lor deasemenea, cînd Îmi voi întinde mîna asupra locuitorilor țării, zice Domnul.“ |
| 13 | „Căci dela cel mai mic pînă la cel mai mare, toți sînt lacomi de cîștig; dela prooroc pînă la preot, toți înșală. |
| 14 | Leagă în chip ușuratic rana fiicei poporului Meu, zicînd: «Pace! Pace!» Și totuș nu este pace! |
| 15 | Sînt dați de rușine, căci săvîrșesc urîciuni; și totuș nu roșesc, și nu știu de rușine. De aceea vor cădea împreună cu ceice cad, vor fi răsturnați, cînd îi voi pedepsi, zice Domnul.“ |
| 16 | Așa vorbește Domnul: „Stați în drumuri, uitați-vă, și întrebați cari sînt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblați pe ea, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!“ Dar ei răspund: „Nu vrem să umblăm pe ele!“ |
| 17 | „Am pus niște străjeri peste voi: «Fiți cu luare aminte la sunetul trîmbiței!“ Dar ei răspund: „Nu vrem să fim cu luare aminte!“ |
| 18 | „Deaceea, ascultați, neamuri, și luați seama la ce li se va întîmpla, adunare a poporelor! |
| 19 | Ascultă și tu, pămîntule! Iată, voi aduce peste poporul acesta o nenorocire, care va fi rodul gîndurilor lui; căci n’au luat aminte la Cuvintele Mele, și au nesocotit Legea Mea. |
| 20 | Ce nevoie am Eu de tămîia care vine din Seba, de trestia mirositoare dintr’o țară depărtată? Arderile voastre de tot nu-Mi plac, și jertfele voastre nu-Mi sînt plăcute.“ |
| 21 | Deaceea, așa vorbește Domnul: „Iată, voi pune înaintea poporului acestuia niște pietre de poticnire, de cari se vor lovi împreună părinți și fii, vecini și prieteni, și vor pieri.“ |
| 22 | „Așa vorbește Domnul: «Iată că vine un popor din țara dela miază-noapte, un neam mare se ridică dela marginile pămîntului. |
| 23 | Ei poartă arc și suliță; sînt cumpliți și fără milă; glasul lor urlă ca marea; sînt călări pe cai, și gata de luptă ca un om pregătit de război, împotriva ta, fiică a Sionului!» |
| 24 | La vuietul apropierii lor, mîinile ni se slăbesc, ne apucă groaza, ca durerea unei femei care naște.“ |
| 25 | „Nu ieșiți în ogoare, și nu mergeți pe drumuri! Căci acolo este sabia vrăjmașului, răspîndind spaima de jur împrejur! |
| 26 | Fiica poporului meu, acopere-te cu un sac și tăvălește-te în cenușă, jălește-te ca după singurul tău fiu, varsă lacrămi, lacrămi amare! Căci pe neașteptate vine pustiitorul peste noi.“ |
| 27 | „Te pusesem de pază peste poporul Meu, ca o cetățuie, ca să le cunoști și să le cercetezi calea. |
| 28 | Toți sînt niște răzvrătiți, niște bîrfitori, aramă și fer, toți sînt niște stricați. |
| 29 | Foalele ard, plumbul este topit de foc; degeaba curățesc, căci zgura nu se deslipește.“ |
| 30 | „De aceea se vor numi argint lepădat, căci Domnul i-a lepădat.“ |