| 1 | „Nebucadnețar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, cari locuiesc pe tot pămîntul: Să aveți multă pace! |
| 2 | Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele și minunile, pe cari le-a făcut Dumnezeul cel Prea Înalt față de mine. |
| 3 | Cît de mari sînt semnele Lui și cît de puternice sînt minunile Lui! Împărăția Lui este o împărăție vecinică, și stăpînirea Lui dăinuiește din neam în neam! |
| 4 | Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea, și fericit în palatul meu. |
| 5 | Am visat un vis, care m’a înspăimîntat; gîndurile de cari eram urmărit în patul meu și vedeniile duhului meu mă umpleau de groază. |
| 6 | Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toți înțelepții Babilonului, ca să-mi tîlcuiască visul. |
| 7 | Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, Haldeii și ghicitorii. Le-am spus visul, și nu mi l-au putut tîlcui. |
| 8 | La urmă de tot, s’a înfățișat înaintea mea Daniel, numit Beltșațar, după numele dumnezeului meu, și care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți. I-am spus visul, și am zis: |
| 9 | – „Beltșațare, căpetenia vrăjitorilor, știu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinți, și că pentru tine nici o taină nu este grea; deci tîlcuiește-mi vedeniile, pe cari le-am avut în vis. |
| 10 | Iată vedeniile cari mi-au trecut prin cap, cînd eram în pat. Mă uitam, și iată că în mijlocul pămîntului era un copac foarte înalt. |
| 11 | Copacul acesta s’a făcut mare și puternic, vîrful lui se înălța pînă la ceruri, și se vedea dela marginile întregului pămînt. |
| 12 | Frunza lui era frumoasă, și avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toți; fiarele cîmpului se adăposteau supt umbra lui, păsările cerului își făceau cuibul în ramurile lui, și orice făptură vie se hrănea din el. |
| 13 | În vedeniile cari-mi treceau prin cap, în patul meu, mă uitam, și iată că s’a pogorît din ceruri un străjer sfînt. |
| 14 | El a strigat cu putere și a vorbit așa: „Tăiați copacul, și rupeți ramurile; scuturați-i frunza și risipiți roadele; fugăriți fiarele de supt el, și păsările din ramurile lui! |
| 15 | Dar trunchiul cu rădăcinile lui, lăsați-l în pămînt, și legați-l cu lanțuri de fer și de aramă, în iarba de pe cîmp, ca să fie udat de roua cerului, și să fie la un loc cu fiarele în iarba pămîntului. |
| 16 | Inima lui de om i se va preface într’o inimă de fiară, și vor trece șapte vremuri peste el. |
| 17 | Hotărîrea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor, și pusă la cale înaintea sfinților, ca să știe cei vii că Cel Prea Înalt stăpînește peste împărăția oamenilor, că o dă cui îi place, și înalță pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!“ |
| 18 | Iată visul pe care l-am visat, eu, împăratul Nebucadnețar. Tu, Beltșațar, tîlcuiește-l, fiindcă toți înțelepții din împărăția mea nu pot să mi-l tîlcuiască; tu însă poți, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinți.“ |
| 19 | Atunci Daniel, numit Beltșațar, a rămas uimit o clipă, și gîndurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvîntul, și a zis: „Beltșațare, să nu te turbure visul și tîlcuirea!“. Și Beltșațar a răspuns: „Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmașii tăi, și tîlcuirea lui pentru protivnicii tăi! |
| 20 | Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atît de mare și puternic, încît i se înălța vîrful pînă la ceruri și se vedea dela toate capetele pămîntului; |
| 21 | copacul acesta, a cărui frunză era așa de frumoasă și care avea roade atît de multe și în care era hrană pentru toți, supt care se adăposteau fiarele cîmpului, și în ramurile căruia își făceau cuibul păsările cerului, |
| 22 | ești tu, împărate, care ai ajuns mare și puternic, a cărui mărime a crescut și s’a înălțat pînă la ceruri, și a cărui stăpînire se întinde pînă la marginile pămîntului. |
| 23 | Împăratul a văzut pe un străjer sfînt pogorîndu-se și zicînd: „Tăiați copacul, și nimiciți-l; dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsați-l în pămînt, și legați-l cu lanțuri de fer și de aramă, în iarba de pe cîmp, ca să fie udat de roua cerului, și să stea la un loc cu fiarele cîmpului, pînă vor trece șapte vremuri peste el“. |
| 24 | Iată tîlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărîrea Celui Prea Înalt, care se va împlini asupra domnului meu împăratul. |
| 25 | Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele cîmpului, și îți vor da să mănînci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului și șapte vremi vor trece peste tine, pînă vei cunoaște că Cel Prea Înalt stăpînește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea. |
| 26 | Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăția ta îți va rămînea ție îndată ce vei recunoaște stăpînirea Celui ce este în ceruri. |
| 27 | Deaceea, împărate, placă-ți sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale, și trăiește în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale, și ai milă de cei nenorociți, și poate că ți se va prelungi fericirea! |
| 28 | Toate aceste lucruri s’au împlinit asupra împăratului Nebucadnețar. |
| 29 | După douăsprezece luni, pe cînd se plimba pe acoperișul palatului împărătesc din Babilon, |
| 30 | împăratul a luat cuvîntul, și a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de ședere împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?“ |
| 31 | Nu se sfîrșise încă vorba aceasta a împăratului, și un glas s’a pogorît din cer și a zis: „Află, împărate Nebucadnețar, că ți s’a luat împărăția! |
| 32 | Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, și vei locui la un loc cu fiarele cîmpului; îți vor da să mănînci iarbă ca la boi, și vor trece peste tine șapte vremi, pînă vei recunoaște că Cel Prea Înalt stăpînește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea!“ – |
| 33 | Chiar în clipa aceea, s’a împlinit cuvîntul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mîncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, pînă i-a crescut părul ca penele vulturului, și unghiile ca ghiarele păsărilor.“ |
| 34 | După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer, și mi-a venit iarăș mintea la loc. Am binecuvîntat pe Cel Prea Înalt, am lăudat și slăvit pe Cel ce trăiește vecinic, Acela a cărui stăpînire este vecinică, și a cărui împărăție dăinuiește din neam în neam. |
| 35 | Toți locuitorii pămîntului sînt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pămîntului, și nimeni nu poate să stea împotriva mîniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?“ |
| 36 | În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s’au dat înapoi; sfetnicii și mai marii mei din nou m’au căutat; am fost pus iarăș peste împărăția mea, și puterea mea a crescut. |
| 37 | Acum, eu, Nebucadnețar, laud, înalț și slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sînt adevărate, toate căile Lui sînt drepte, și El poate să smerească pe ceice umblă cu mîndrie!“ |
