| 1 | Împăratul Belșațar a făcut un mare ospăț celor o mie de mai mari ai lui, și a băut vin înaintea lor. |
| 2 | Și în cheful vinului, a poruncit să aducă vasele de aur și de argint, pe cari le luase tatăl său Nebucadnețar din Templul dela Ierusalim, ca să bea cu ele împăratul și mai marii lui, nevestele și țiitoarele lui. |
| 3 | Au adus îndată vasele de aur, cari fuseseră luate din Templu, din casa lui Dumnezeu din Ierusalim, și au băut din ele împăratul și mai marii lui, nevestele și țiitoarele lui. |
| 4 | Au băut vin, și au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă și de fer, de lemn și de piatră. |
| 5 | În clipa aceea, s’au arătat degetele unei mîni de om, și au scris, în fața sfeșnicului, pe tencuiala zidului palatului împărătesc. Împăratul a văzut această bucată de mînă, care a scris. |
| 6 | Atunci împăratul a îngălbenit, și gîndurile atît l-au tulburat că i s’au desfăcut încheieturile șoldurilor, și genunchii i s’au izbit unul de altul. |
| 7 | Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cetitorii în stele, Haldeii și ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvîntul și a zis înțelepților Babilonului:„Oricine va putea citi scrisoarea aceasta și mi-o va tîlcui, va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănțișor de aur la gît, și va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăției.“ |
| 8 | Toți înțelepții împăratului au intrat, dar n’au putut nici să citească scrisoarea și nici s’o tîlcuiască împăratului. |
| 9 | Din pricina aceasta împăratul Belșațar s’a spăimîntat foarte tare, fața i s’a îngălbenit și mai marii lui au rămas încremeniți. |
| 10 | Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului și mai marilor lui, a intrat în odaia ospățului, a luat cuvîntul și a vorbit astfel: „Să trăiești vecinic, împărate! Să nu te turbure gîndurile tale, și să nu ți se îngălbenească fața! |
| 11 | În împărăția ta este un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți; și pe vremea tatălui tău, s’au găsit la el lumini, pricepere și o înțelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadnețar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, Haldei, ghicitori, |
| 12 | și anume, pentrucă s’a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Beltșațar, un duh înalt, știință și pricepere, putința să tîlcuiască visele, să lămurească întrebările grele, și să deslege lucrurile încîlcite. Să fie chemat dar Daniel, și el îți va da tîlcuirea!“ |
| 13 | Atunci Daniel a fost adus înaintea împăratului. Împăratul a luat cuvîntul, și a zis lui Daniel: „Tu ești Daniel acela, unul din prinșii de război ai lui Iuda, pe cari i-a adus aici din Iuda, tatăl meu împăratul? |
| 14 | Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor, și că la tine se găsesc lumini, pricepere, și o înțelepciune nemaipomenită. |
| 15 | Au adus înaintea mea pe înțelepți și pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta și să mi-o tîlcuiască; dar n’au putut să tîlcuiască aceste cuvinte. |
| 16 | Am aflat că tu poți să tîlcuiești și să deslegi întrebări grele; acum, dacă vei putea să citești scrierea aceasta și să mi-o tîlcuiești, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănțișor de aur la gît, și vei avea locul al treilea în cîrmuirea împărăției!“ |
| 17 | Daniel a răspuns îndată înaintea împăratului: „Ține-ți darurile, și dă altuia răsplătirile tale! Totuș voi citi împăratului scrierea, și i-o voi tîlcui. |
| 18 | Împărate, Dumnezeul cel Prea Înalt dăduse tatălui tău Nebucadnețar: împărăție, mărime, slavă și strălucire; |
| 19 | și din pricina mărimii pe care i-o dăduse, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile se temeau și tremurau înaintea lui. Căci împăratul omora pe cine voia, și lăsa cu viață pe cine voia; înălța pe cine voia, și scobora pe cine voia. |
| 20 | Dar cînd i s’a îngîmfat inima și i s’a împietrit duhul pînă la mîndrie, a fost aruncat de pe scaunul lui împărătesc și a fost despuiat de slava lui; |
| 21 | a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, inima i s’a făcut ca a fiarelor, și a locuit la un loc cu măgarii sălbatici; i-au dat să mănînce iarbă ca la boi, și trupul i-a fost udat cu roua cerului, pînă cînd a recunoscut că Dumnezeul cel Prea Înalt stăpînește peste împărăția oamenilor și că o dă cui vrea. |
| 22 | Dar tu, Belșațar, fiul lui, nu ți-ai smerit inima, măcarcă ai știut toate aceste lucruri. |
| 23 | Ci te-ai înălțat împotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse înaintea ta, și ați băut vin cu ele, tu și mai marii tăi, nevestele și țiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint, de aur, de aramă, de fer, de lemn și de piatră, cari nici nu văd, nici n’aud, și nici nu pricep nimic, și n’ai slăvit pe Dumnezeul în mîna căruia este suflarea ta și toate căile tale! |
| 24 | De aceea a trimes El acest cap de mînă, care a scris scrierea aceasta. |
| 25 | Iată însă scrierea care a fost scrisă: „Numărat, numărat, cîntărit, și împărțit!“. |
| 26 | Și iată tîlcuirea acestor cuvinte. Numărat, înseamnă că Dumnezeu ți-a numărat zilele domniei, și i-a pus capăt. |
| 27 | Cîntărit, înseamnă că ai fost cîntărit în cumpănă și ai fost găsit ușor! |
| 28 | Împărțit, înseamnă că împărăția ta va fi împărțită, și dată Mezilor și Perșilor!“ |
| 29 | Îndată, Belșatar a dat poruncă, și au îmbrăcat pe Daniel cu purpură, i-au pus un lănțișor de aur la gît, și au dat de știre că va avea locul al treilea în cîrmuirea împărăției. |
| 30 | Dar chiar în noaptea aceea, Belșațar, împăratul Haldeilor, a fost omorît. |
| 31 | Și a pus mîna pe împărăție Dariu, Medul, care era în vîrstă de șasezeci și doi de ani. |
