HomeMenu
Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

Iona 1

1Cuvîntul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel:
2„Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s’a suit pînă la Mine!“
3Și Iona s’a sculat să fugă la Tars, departe de Fața Domnului. S’a pogorît la Iafo, și a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit prețul călătoriei, și s’a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe de Fața Domnului.
4Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vînt năpraznic, și a stîrnit o mare furtună. Corabia amenința să se sfărîme.
5Corăbierii s’au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui, și au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s’o facă mai ușoară. Iona s’a pogorît în fundul corăbiei, s’a culcat și a adormit dus.
6Cîrmaciul s’a apropiat de el, și i-a zis: „Ce dormi? Scoală-te și cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să se gîndească la noi, și nu vom pieri!“
7Și au zis unul către altul: „Veniți să tragem la sorț, ca să știm pricina din cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!“ Au tras la sorț, și sorțul a căzut pe Iona.
8Atunci ei i-au zis: „Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai, și de unde vii? Care îți este țara, și din ce popor ești?“
9El le-a răspuns: „Sînt Evreu, și mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea și uscatul!“
10Oamenii aceia au avut o mare teamă, și i-au zis: „Pentruce ai făcut lucrul acesta?“ Căci oamenii aceia știau că fugea de Fața Domnului, pentrucă le spusese el.
11Ei i-au zis: „Ce să-ți facem, ca să se potolească marea față de noi?“ Căci marea era din ce în ce mai înfuriată.
12El le-a răspuns: „Luați-mă, și aruncați-mă în mare, și marea se va liniști față de voi! Căci știu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!“
13Oamenii aceștia vîsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentrucă marea se întărîta tot mai mult împotriva lor.
14Atunci au strigat către Domnul, și au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieții omului acestuia, și nu ne împovăra cu sînge nevinovat! Căci, Tu, Doamne, faci ce vrei!
15Apoi au luat pe Iona, și l-au aruncat în mare. Și furia mării s’a potolit.
16Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul, și au adus Domnului o jertfă, și I-au făcut juruințe.
17Domnul a trimes un pește mare să înghită pe Iona, și Iona a stat în pîntecele peștelui trei zile și trei nopți.