| 1 | Vai de cetatea vărsătoare de sînge, plină de minciună, plină de sîlnicie, și care nu încetează să se dedea la răpire! … |
| 2 | Auziți pocnetul biciului, uruitul roților, tropăitul cailor, și durduitul carelor! |
| 3 | Se aruncă năvalnici călăreții, scînteiază sabia, fulgeră sulița … O mulțime de răniți! … Grămezi de trupuri moarte! … Morți fără număr! … Cei vii se împiedică de cei morți! … |
| 4 | Din pricina multelor curvii ale curvei, plină de farmec, fermecătoare iscusită, care vindea neamurile prin curviile ei și popoarele prin vrăjitoriile ei. – |
| 5 | Iată, am necaz pe tine, zice Domnul oștirilor îți voi ridica poalele peste cap, ca să-ți vadă neamurile goliciunea, și împărățiile, rușinea. |
| 6 | Voi asvîrli cu murdării peste tine, te voi înjosi, și te voi face de ocară. |
| 7 | Toți cei ce te vor vedea vor fugi de tine, și vor zice: „Ninive este nimicită! Cine o va plînge? Unde să-ți caut mîngîietori? |
| 8 | Ești tu mai bună decît No-Amon, cetatea care ședea între rîuri, înconjurată de ape, avînd ca zid de apărare marea, ca ziduri marea? |
| 9 | Etiopia și Egiptenii fără număr erau tăria ei, Put și Libienii erau ajutoarele ei. |
| 10 | Și totuș a trebuit să plece și ea în surghiun, s’a dus în robie; și pruncii ei au fost zdrobiți în toate colțurile ulițelor; au aruncat sorțul asupra fruntașilor ei, și toți mai marii ei au fost aruncați în lanțuri. |
| 11 | Și tu te vei îmbăta, te vei ascunde; și tu vei căuta un loc de adăpost împotriva vrăjmașului! |
| 12 | Toate cetățuile tale sînt niște smochini cu cele dintîi roade; cînd îi scuturi, smochinele cad în gura cui vrea să le mănînce. |
| 13 | Iată, poporul tău este ca femeile în mijlocul tău; porțile țării tale se deschid înaintea vrăjmașilor tăi; focul îți mistuie zăvoarele! |
| 14 | Scoate-ți apă pentru împresurare! Drege-ți întăriturile! Calcă pămîntul, frămîntă lutul, și gătește cuptorul de cărămidă! |
| 15 | Acolo te va mînca focul, te va nimici sabia cu desăvîrșitre, te va mistui ca niște lăcuste, căci te-ai înmulțit ca forfăcarul, te-ai îngrămădit ca lăcustele! |
| 16 | Negustorii tăi sînt mai mulți de cît stelele cerului, s’au îngrămădit ca puii de lăcustă cari își întind aripile și sboară. |
| 17 | Voivozii tăi sînt ca lăcustele, mai marii tăi ca o ceată de lăcuste, cari tăbărăsc în dumbrăvi pe răcoarea zilei: cînd răsare soarele, sboară, și nu se mai cunoaște locul unde erau. |
| 18 | În timp ce păstorii tăi dorm, împărate al Asiriei, și vițeii tăi se odihnesc, poporul tău este risipit pe munți, și nimeni nu-l mai strînge. |
| 19 | Rana ta nu se alină prin nimic, rana ta este fără leac! Toți ceice vor auzi de tine vor bate din palme, căci cine este acela, pe care să nu-l fi atins răutatea ta? |
