Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

Zaharia 11

1Deschide-ți porțile, Libanule, ca să-ți mănînce focul cedrii!
2Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, și cei falnici sînt nimiciți! Văitați-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos!
3Păstorii scot strigăte de jale, pentrucă li s’a nimicit fala; puii de lei mugesc, căci desișul Iordanului este nimicit.
4Așa vorbește Domnul, Dumnezeul meu: „Paște oile de tăiat!
5Căci cei ce le cumpără le taie și nu se simt vinovați. Și cel ce le vinde zice: «Binecuvîntat să fie Domnul, căci mă îmbogățesc!» Și păstorii lor nu le cruță.
6Căci nu mai am milă de locuitorii țării, – zice Domnul: «Ci iată, dau pe oameni, pe unii în mînile altora și în mînile împăratului lor; ei vor pustii țara, și n’o vor izbăvi din mînile lor.
7Atunci M’am apucat să pasc oile de tăiat, în adevăr cele mai ticăloase din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit «Îndurare,» iar pe celalt l-am numit «Legămînt.» Și am păscut oile.
8Am nimicit cu desăvîrșire pe cei trei păstori într’o lună: sufletul Meu nu-i mai răbda, și se scîrbise și sufletul lor de Mine.
9Și am zis: «Nu vă mai pot paște! Cea care are să moară, să moară, cea care are să piară să piară, și cele ce mai rămîn, să se mănînce unele pe altele!»
10Mi-am luat toiagul «Îndurare,» și l-am rupt, ca să rup legămîntul Meu, pe care-l încheiasem cu toate popoarele.
11Și cînd s’a rupt în ziua aceea, nenorocitele acelea de oi, cari au luat seama la Mine, au cunoscut astfel că acesta era Cuvîntul Domnului.
12Eu le-am zis: «Dacă găsiți cu cale, dați-Mi plata; dacă nu, nu Mi-o dați!» Și Mi-au cîntărit, ca plată, trei zeci de arginți.
13Dar Domnul Mi-a zis: «Aruncă olarului prețul acesta scump, cu care M’au prețuit!» Și am luat cei trei zeci de arginți, și i-am aruncat în casa Domnului, pentru olar.
14Apoi Mi-am rupt la doilea toiag «Legămînt,» ca să rup frăția dintre Iuda și Israel.
15Domnul mi-a zis: «Ia și uneltele unui păstor nebun!
16Căci iată că voi ridica în țară un păstor, căruia nu-i va păsa de oile cari pier; nu se va duce să caute pe cele mai tinere, nu va vindeca pe cele rănite, nu va îngriji de cele sănătoase; ci va mînca din carnea celor mai grase, și nu le va mai lăsa decît copitele!
17Vai de păstorul de nimic, care își părăsește oile! Să cadă sabia pe brațul lui și pe ochiul lui cel drept! Să i se usuce brațul de tot, și să i se stingă ochiul drept!
HomeMenu