| 1 | În aceeaș zi, Isus a ieșit din casă, și ședea lîngă mare. |
| 2 | O mulțime de noroade s’au strîns la El, așa că a trebuit să Se suie să șadă într’o corabie; iar tot norodul stătea pe țărm. |
| 3 | El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde, și le-a zis: „Iată, sămănătorul a ieșit să samene. |
| 4 | Pe cînd sămăna el, o parte din sămînță a căzut lîngă drum, și au venit păsările și au mîncat-o. |
| 5 | O altă parte a căzut pe locuri stîncoase, unde n’avea pămînt mult: a răsărit îndată, pentrucă n’a găsit un pămînt adînc. |
| 6 | Dar, cînd a răsărit soarele, s’a pălit; și, pentrucă n’avea rădăcini, s’a uscat. |
| 7 | O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, și au înecat-o. |
| 8 | O altă parte a căzut în pămînt bun, și a dat roadă: un grăunte a dat o sută, altul șaizeci, și altul treizeci. |
| 9 | Cine are urechi de auzit, să audă.“ |
| 10 | Ucenicii s’au apropiat de El, și I-au zis: „De ce le vorbești în pilde?“ |
| 11 | Isus le-a răspuns: „Pentrucă vouă v’a fost dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, iar lor nu le-a fost dat. |
| 12 | Căci celui ce are, i se va da, și va avea de prisos; iar dela cel ce n’are, se va lua chiar și ce are. |
| 13 | De aceea le vorbesc în pilde, pentrucă ei, măcar că văd, nu văd, și măcar că aud, nu aud, nici nu înțeleg. |
| 14 | Și cu privire la ei se împlinește proorocia lui Isaia, care zice:«Veți auzi cu urechile voastre, și nu veți înțelege; veți privi cu ochii voștri, și nu veți vedea. |
| 15 | Căci inima acestui popor s’a împietrit; au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec.» |
| 16 | Dar ferice de ochii voștri că văd; și de urechile voastre că aud! |
| 17 | Adevărat vă spun că, mulți prooroci și oameni neprihăniți au dorit să vadă lucrurile pe cari le vedeți voi, și nu le-au văzut; și să audă lucrurile pe cari le auziți voi, și nu le-au auzit. |
| 18 | Ascultați dar ce însemnează pilda sămănătorului. |
| 19 | Cînd un om aude Cuvîntul privitor la Împărăție, și nu-l înțelege, vine Cel rău și răpește ce a fost sămănat în inima lui. Acesta este sămînța căzută lîngă drum. |
| 20 | Sămînța căzută în locuri stîncoase, este cel ce aude Cuvîntul, și-l primește îndată cu bucurie; |
| 21 | dar n’are rădăcină în el, ci ține pînă la o vreme; și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvîntului, se leapădă îndată de el. |
| 22 | Sămînța căzută între spini, este cel ce aude Cuvîntul; dar îngrijorările veacului acestuia și înșelăciunea bogățiilor îneacă acest Cuvînt, și ajunge neroditor. |
| 23 | Iar sămînța căzută în pămînt bun, este cel ce aude Cuvîntul și-l înțelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul șaizeci, altul treizeci.“ |
| 24 | Isus le-a pus înainte o altă pildă, și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a sămănat o sămînță bună în țarina lui. |
| 25 | Dar, pe cînd dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a sămănat neghină între grîu, și a plecat. |
| 26 | Cînd au răsărit firele de grîu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina. |
| 27 | Robii stăpînului casei au venit, și i-au zis: «Doamne, n’ai sămănat sămînță bună în țarina ta? De unde are dar neghină?» |
| 28 | El le-a răspuns: «Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.» Și robii i-au zis: «Vrei dar să mergem s’o smulgem?» |
| 29 | «Nu», le-a zis el, «ca nu cumva, smulgînd neghina, să smulgeți și grîul împreună cu ea. |
| 30 | Lăsați-le să crească amîndouă împreună pînă la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: «Smulgeți întîi neghina, și legați-o în snopi, ca s’o ardem, iar grîul strîngeți-l în grînarul meu.» |
| 31 | Isus le-a pus înainte o altă pildă, și le-a zis: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muștar, pe care l-a luat un om și l-a sămănat în țarina sa. |
| 32 | Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate semințele; dar, după ce a crescut, este mai mare decît zarzavaturile și se face un copac, așa că păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui.“ |
| 33 | Le-a spus o altă pildă, și anume: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un aluat, pe care l-a luat o femeie și l-a pus în trei măsuri de făină de grîu, pînă s’a dospit toată plămădeala.“ |
| 34 | Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; și nu le vorbea de loc fără pildă, |
| 35 | ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: „Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse dela facerea lumii.“ |
| 36 | Atunci Isus a dat drumul noroadelor, și a intrat în casă. Ucenicii Lui s’au apropiat de El, și I-au zis: „Tîlcuiește-ne pilda cu neghina din țarină.“ |
| 37 | El le-a răspuns: „Cel ce samănă sămînța bună, este Fiul omului. |
| 38 | Țarina, este lumea; sămînța bună sînt fiii Împărăției; neghina, sînt fiii Celui rău. |
| 39 | Vrăjmașul, care a sămănat-o, este Diavolul; secerișul, este sfîrșitul veacului; secerătorii, sînt îngerii. |
| 40 | Deci, cum se smulge neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfîrșitul veacului. |
| 41 | Fiul omului va trimete pe îngerii Săi, și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile, cari sînt pricină de păcătuire și pe ceice săvîrșesc fărădelegea, |
| 42 | și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul și scrîșnirea dinților |
| 43 | Atunci cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă. |
| 44 | Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește, o ascunde; și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are, și cumpără țarina aceea. |
| 45 | Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. |
| 46 | Și, cînd găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are, și-l cumpără. |
| 47 | Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de pești. |
| 48 | Dupăce s’a umplut, pescarii îl scot la mal, șed jos, aleg în vase ce este bun, și aruncă afară ce este rău. |
| 49 | Tot așa va fi și la sfîrșitul veacului. Îngerii vor ieși, vor despărți pe cei răi din mijlocul celor buni, |
| 50 | și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plînsul și scrîșnirea dinților.“ |
| 51 | „Ați înțeles voi toate aceste lucruri?“ i-a întrebat Isus. – „Da, Doamne“, I-au răspuns ei. |
| 52 | Și El le-a zis: „De aceea orice cărturar, care a învățat ce trebuie despre Împărăția cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi.“ |
| 53 | După ce a isprăvit Isus pildele acestea, a plecat de acolo. |
| 54 | A venit în patria Sa, și a început să învețe pe oameni în sinagogă; așa că cei ce-L auzeau, se mirau și ziceau: „De unde are El înțelepciunea și minunile acestea? |
| 55 | Oare nu este El fiul tîmplarului? Nu este Maria mama Lui? Și Iacov, Iosif, Simon și Iuda, nu sînt ei frații Lui? |
| 56 | Și surorile Lui nu sînt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?“ |
| 57 | Și găseau astfel în El o pricină de poticnire.Dar Isus le-a zis: „Nicăieri nu este prețuit un prooroc mai puțin decît în patria și în casa Lui.“ |
| 58 | Și n’a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinței lor. |