| 1 | În clipa aceea, ucenicii s’au apropiat de Isus, și L-au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăția cerurilor?“ |
| 2 | Isus a chemat la El un copilaș, l-a pus în mijlocul lor, |
| 3 | și le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor. |
| 4 | Deaceea, oricine se va smeri ca acest copilaș, va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor. |
| 5 | Și oricine va primi un copilaș ca acesta în Numele Meu, Mă primește pe Mine. |
| 6 | Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din acești micuți, cari cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atîrne de gît o piatră mare de moară, și să fie înecat în adîncul mării. |
| 7 | Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire! |
| 8 | Acum, dacă mîna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le și leapădă-le dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viață șchiop sau ciung, decît să ai două mîni sau două picioare, și să fii aruncat în focul vecinic. |
| 9 | Și dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l dela tine. Este mai bine pentru tine să intri în viață numai cu un ochi, decît să ai amîndoi ochii, și să fii aruncat în focul gheenei. |
| 10 | Feriți-vă să nu defăimați nici măcar pe unul din acești micuți; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu care este în ceruri. |
| 11 | Fiindcă Fiul omului a venit să mîntuiască ce era pierdut. |
| 12 | Ce credeți? Dacă un om are o sută de oi, și se rătăcește una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci și nouă pe munți, și se duce să caute pe cea rătăcită? |
| 13 | Și, dacă i se întîmplă s’o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decît de cele nouăzeci și nouă, cari nu se rătăciseră. |
| 14 | Tot așa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din acești micuți. |
| 15 | Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai cîștigat pe fratele tău. |
| 16 | Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentruca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. |
| 17 | Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; și, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgîn și ca un vameș. |
| 18 | Adevărat vă spun, că orice veți lega pe pămînt, va fi legat în cer; și orice veți deslega pe pămînt, va fi deslegat în cer. |
| 19 | Vă mai spun iarăș, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pămînt să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. |
| 20 | Căci acolo unde sînt doi sau trei adunați în Numele Meu, sînt și Eu în mijlocul lor.“ |
| 21 | Atunci Petru s’a apropiat de El, și I-a zis: „Doamne de cîte ori să iert pe fratele Meu cînd va păcătui împotriva mea? Pînă la șapte ori?“ |
| 22 | Isus i-a zis: „Eu nu-ți zic pînă la șapte ori, ci pînă la șaptezeci de ori cîte șapte. |
| 23 | Deaceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi. |
| 24 | A început să facă socoteala, și i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni |
| 25 | Fiindcă el n’avea cu ce plăti, stăpînul lui a poruncit să-l vîndă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, și tot ce avea, și să se plătească datoria. |
| 26 | Robul s’a aruncat la pămînt, i s’a închinat, și a zis: «Doamne, mai îngăduiește-mă, și-ți voi plăti tot.» |
| 27 | Stăpînul robului aceluia, făcîndu-i-se milă de el, i-a dat drumul, și i-a iertat datoria. |
| 28 | Robul acela, cînd a ieșit afară, a întîlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mîna pe el, și-l strîngea de gît, zicînd: «Plătește-mi ce-mi ești dator.» |
| 29 | Tovarășul lui s’a aruncat la pămînt, îl ruga, și zicea: «Mai îngăduiește-mă, și-ți voi plăti.» |
| 30 | Dar el n’a vrut, ci s’a dus și l-a aruncat în temniță, pînă va plăti datoria. |
| 31 | Cînd au văzut tovarășii lui cele întîmplate, s’au întristat foarte mult, și s’au dus de au spus stăpînului lor toate cele petrecute. |
| 32 | Atunci stăpînul a chemat la el pe robul acesta, și i-a zis: «Rob vicelan! Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m’ai rugat. |
| 33 | Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău, cum am avut eu milă de tine?» |
| 34 | Și stăpînul s’a mîniat și l-a dat pe mîna chinuitorilor, pînă va plăti tot ce datora. |
| 35 | Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.“ |
