| 1 | Isus a început pe urmă să le vorbească în pilde.„Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea, și a zidit un turn; apoi a arendat-o unor vieri și a plecat din țară. |
| 2 | La vremea roadelor, a trimes la vieri un rob, ca să ia dela ei din roadele viei. |
| 3 | Vierii au pus mîna pe el, l-au bătut, și l-au trimes înapoi cu mînile goale. |
| 4 | A trimes iarăș la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap, și l-au batjocorit. |
| 5 | A mai trimes un altul, pe care l-au omorît; apoi a trimes mulți alții, dintre cari, pe unii i-au bătut, iar pe alții i-au omorît. |
| 6 | Mai avea un singur fiu prea iubit; la urmă, l-a trimes și pe el la ei. «Vor primi cu cinste pe fiul meu!» zicea el. |
| 7 | Dar vierii aceia au zis între ei: «Iată moștenitorul; veniți să-l omorîm, și moștenirea va fi a noastră.» |
| 8 | Și au pus mîna pe el, l-au omorît, și i-au aruncat trupul afară din vie. |
| 9 | Acum, ce va face stăpînul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia, și via o va da altora. |
| 10 | Oare n’ați citit locul acesta din Scriptură: «Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; |
| 11 | Domnul a făcut acest lucru, și este minunat în ochii noștri?“ |
| 12 | Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Și L-au lăsat, și au plecat. |
| 13 | Apoi au trimes la Isus pe unii din Farisei și din Irodiani, ca să-L prindă cu vorba. |
| 14 | Aceștia au venit, și I-au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul, și nu-Ți pasă de nimeni; căci nu cauți la fața oamenilor, și înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu? |
| 15 | Să plătim sau să nu plătim?“ Isus le-a cunoscut fățărnicia, și le-a răspuns: „Pentruce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un ban (Grecește: dinar.) ca să-l văd.“ |
| 16 | I-au adus un ban; și Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el, ale cui sînt?“ „Ale Cezarului“, I-au răspuns ei. |
| 17 | Atunci Isus le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.“ Și se mirau foarte mult de El. |
| 18 | Saducheii, cari zic că nu este înviere, au venit la Isus și I-au pus următoarea întrebare: |
| 19 | „Învățătorule, iată ce ne-a scris Moise: «Dacă moare fratele cuiva, și-i rămîne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui, și să ridice urmaș fratelui său.» |
| 20 | Erau dar șapte frați. Cel dintîi s’a însurat, și a murit fără să lase urmaș. |
| 21 | Al doilea a luat de nevastă pe văduvă, și a murit fără să lase urmaș. Tot așa și al treilea. |
| 22 | Și nici unul din cei șapte n’a lăsat urmaș. După ei toți, a murit și femeia. |
| 23 | La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut-o de nevastă.“ |
| 24 | Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciți voi, din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? |
| 25 | Căci după ce vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. |
| 26 | În ce privește învierea morților, oare n’ați citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbește despre «Rug», ce i-a spus Dumnezeu, cînd a zis: «Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov?» |
| 27 | Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciți!“ |
| 28 | Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă știa că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, și L-a întrebat: „Care este cea dintîi dintre toate poruncile?“ |
| 29 | Isus i-a răspuns: „Cea dintîi este aceasta: «Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;» |
| 30 | și: «Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, și cu toată puterea ta»; iată porunca dintîi. |
| 31 | Iar a doua este următoarea: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.» Nu este altă poruncă mai mare decît acestea.“ |
| 32 | Cărturarul I-a zis: „Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El, |
| 33 | și că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, și cu toată puterea, și a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decît toate arderile de tot și decît „toate jertfele.“ |
| 34 | Isus a văzut că a răspuns cu pricepere, și i-a zis: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.“ Și nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări. |
| 35 | Pe cînd învăța pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David? |
| 36 | Însuș David, fiind însuflat de Duhul Sfînt, a zis: „Domnul a zis Domnului meu: «Șezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmașii Tăi supt picioarele Tale.» |
| 37 | Deci chiar David Îl numește Domn; atunci cum este El fiul lui?“ Și gloata cea mare Îl asculta cu plăcere. |
| 38 | În învățătura, pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, și să le facă lumea plecăciuni prin piețe. |
| 39 | Ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, și după locurile dintîi la ospețe; |
| 40 | casele văduvelor le mănîncă, și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osîndă va veni peste ei.“ |
| 41 | Isus ședea jos în fața vistieriei Templului, și Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulți, cari erau bogați, aruncau mult. |
| 42 | A venit și o văduvă săracă, și a aruncat doi bănuți, cari fac un gologan. |
| 43 | Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi, și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decît toți cei ce au aruncat în vistierie; |
| 44 | căci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.“ |
