Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

Luca 12

1În vremea aceea, cînd se strînseseră noroadele cu miile, așa că se călcau unii pe alții, Isus a început să spună ucenicilor Săi: „Mai întîi de toate, păziți-vă de aluatul Fariseilor, care este fățărnicia.
2Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut.
3De aceea, orice ați spus la întunerec, va fi auzit la lumină; și orice ați grăit la ureche, în odăițe, va fi vestit de pe acoperișul caselor.
4Vă spun vouă, prietenii Mei: Să nu vă temeți de cei ce ucid trupul, și după aceea nu mai pot face nimic.
5Am să vă arăt de cine să vă temeți. Temeți-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeți.
6Nu se vînd oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuș, niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu.
7Și chiar perii din cap, toți vă sînt numărați. Deci să nu vă temeți: voi sînteți mai de preț decît multe vrăbii.
8Eu vă spun: pe orișicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi și Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu;
9dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, va fi lepădat și el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.
10Și orișicui va vorbi împotriva Fiului omului, i se va ierta; dar oricui va huli împotriva Duhului Sfînt, nu i se va ierta.
11Cînd vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor, și înaintea stăpînirilor, să nu vă îngrijorați, cum veți răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veți vorbi;
12căci Duhul Sfînt vă va învăța chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiți.“
13Unul din mulțime a zis lui Isus: „Învățătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moștenirea noastră.“
14„Omule“, i-a răspuns Isus, „cine M’a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?“
15Apoi le-a zis: „Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.“
16Și le-a spus pilda aceasta: „Țarina unui om bogat rodise mult.
17Și el se gîndea în sine, și zicea: «Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strîng rodurile.»
18«Iată», a zis el, «ce voi face: îmi voi strica grînarele, și voi zidi altele mai mari; acolo voi strînge toate rodurile și toate bunătățile mele;
19și voi zice sufletului meu: «Suflete, ai multe bunătăți strînse pentru mulți ani; odihnește-te, mănîncă, bea și veselește-te!»
20Dar Dumnezeu i-a zis: «Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile, pe cari le-ai pregătit, ale cui vor fi?»
21Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el, și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.“
22Isus a zis apoi ucenicilor săi: „De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați, cu privire la viața voastră, gîndindu-vă ce veți mînca, nici cu privire la trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veți îmbrăca.
23Viața este mai mult de cît hrana, și trupul mai mult de cît îmbrăcămintea.
24Uitați-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu samănă, nici nu seceră, n’au nici cămară, nici grînar: și totuș Dumnezeu îi hrănește. Cu cît mai de preț sînteți voi decît păsările!
25Și apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge un cot la lungimea vieții lui?
26Deci, dacă nu puteți face nici cel mai mic lucru, pentruce vă mai îngrijorați de celelalte?
27Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu țes: totuș vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n’a fost îmbrăcat ca unul din ei.
28Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe cîmp, iar mîne va fi aruncată în cuptor, cu cît mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puțin credincioșilor?
29Să nu căutați ce veți mînca sau ce veți bea, și nu vă frămîntați mintea.
30Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru știe că aveți trebuință de ele.
31Căutați mai întîi Împărăția lui Dumnezeu, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
32Nu te teme, turmă mică; pentrucă Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția.
33Vindeți ce aveți și dați milostenie. Faceți-vă rost de pungi, cari nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul, și unde nu roade molia.
34Căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră.
35Mijlocul să vă fie încins, și făcliile aprinse.
36Și să fiți ca niște oameni, cari așteaptă pe stăpînul lor să se întoarcă dela nuntă, ca să-i deschidă îndată, cînd va veni și va bate la ușă.
37Ferice de robii aceia, pe cari stăpînul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să șadă la masă, și se va apropia să le slujească.
38Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă-i va găsi veghind!
39Să știți bine că, dacă ar ști stăpînul casei la ce ceas va veni hoțul, ar veghea, și n’ar lăsa să-i spargă casa.
40Și voi dar fiți gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gîndiți.“
41„Doamne“, I-a zis Petru, „pentru noi spui pilda aceasta sau pentru toți?“
42Și Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios și înțelept, pe care-l va pune stăpînul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită?
43Ferice de robul acela, pe care stăpînul, la venirea lui, îl va găsi făcînd așa!
44Adevărat vă spun, că îl va pune peste toată avuția sa.
45Dar dacă robul acela zice în inima lui: «Stăpînul meu zăbovește să vină»; dacă va începe să bată pe slugi și pe slujnice, să mănînce, să bea și să se îmbete,
46stăpînul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă, și în ceasul în care nu știe, și-l va tăia în bucăți; și soarta lui va fi soarta celor necredincioși în lucrul încredințat lor.
47Robul acela, care a știut voia stăpînului său, și nu s’a pregătit deloc, și n’a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri.
48Dar cine n’a știut-o, și a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puține lovituri. Cui i s’a dat mult, i se va cere mult; și cui i s’a încredințat mult, i se va cere mai mult.
49Eu am venit să arunc un foc pe pămînt. Și ce vreau decît să fie aprins chiar acum!
50Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, și cît de mult doresc să se îndeplinească!
51Credeți că am venit să aduc pace pe pămînt? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă desbinare.
52Căci, de acum înainte, din cinci, cari vor fi într’o casă, trei vor fi desbinați împotriva a doi, și doi împotriva a trei.
53Tatăl va fi desbinat împotriva fiului, și fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei, și fiica împotriva mamei; soacra împotriva norei, și nora împotriva soacrei.“
54El a mai zis noroadelor: „Cînd vedeți un nor ridicîndu-se la apus, îndată ziceți: «Vine ploaia.» Și așa se întîmplă.
55Și cînd vedeți suflînd vîntul dela miazăzi, ziceți: «Are să fie zăduf.» Și așa se întîmplă.
56Fățarnicilor, fața pămîntului și a cerului știți s’o deosebiți: vremea aceasta cum de n’o deosebiți?
57Și pentruce nu judecați și voi singuri ce este drept?
58Cînd te duci cu pîrîșul tău înaintea judecătorului, pe drum caută să scapi de el; ca nu cumva să te tîrască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, și temnicerul să te arunce în temniță.
59Îți spun că nu vei ieși de acolo, pînă nu vei plăti și cel mai de pe urmă bănuț.“
HomeMenu