| 1 | Isus a intrat în Ierihon, și trecea prin cetate. |
| 2 | Și un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameșilor, |
| 3 | căuta să vadă care este Isus; dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură. |
| 4 | A alergat înainte, și s’a suit într’un dud ca să-L vadă; pentrucă pe drumul acela avea să treacă. |
| 5 | Isus, cînd a ajuns la locul acela, Și-a ridicat ochii în sus, și i-a zis: „Zachee, dă-te jos de grabă, căci astăzi trebuie să rămîn în casa ta.“ |
| 6 | Zacheu s’a dat jos în grabă, și L-a primit cu bucurie. |
| 7 | Cînd au văzut lucrul acesta, toți cîrteau și ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!“ |
| 8 | Dar Zacheu a stătut înaintea Domnului, și I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor; și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.“ |
| 9 | Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mîntuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui Avraam. |
| 10 | Pentrucă Fiul omului a venit să caute și să mîntuiască ce era pierdut.“ |
| 11 | Pe cînd ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentrucă era aproape de Ierusalim, și ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată. |
| 12 | Deci a zis: „Un om de neam mare s’a dus într’o țară depărtată, ca să-și ia o împărăție, și apoi să se întoarcă. |
| 13 | A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli (Grecește: mine.), și le-a zis: „Puneți-i în negoț pînă mă voi întoarce.“ |
| 14 | Dar cetățenii lui îl urau; și au trimes după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi.“ |
| 15 | Cînd s’a întors înapoi, după ce își luase împărăția, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cît cîștigase fiecare cu ei din negoț. |
| 16 | Cel dintîi a venit, și i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli.“ |
| 17 | El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puține lucruri, primește cîrmuirea a zece cetăți.“ |
| 18 | A venit al doilea, și i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.“ |
| 19 | El i-a zis și lui: „Primește și tu cîrmuirea a cinci cetăți.“ |
| 20 | A venit un altul, și i-a zis: „Doamne, iată-ți polul, pe care l-am păstrat învelit într’un ștergar; |
| 21 | căci m’am temut de tine, fiindcă ești un om aspru; iei ce n’ai pus, și seceri ce n’ai sămănat.“ |
| 22 | Stăpînul i-a zis: „Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Știai că sînt un om aspru, care iau ce n’am pus și secer ce n’am sămănat; |
| 23 | atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentruca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobîndă?“ |
| 24 | Apoi a zis celor ce erau de față: „Luați-i polul, și dați-l celui ce are zece poli.“ |
| 25 | „Doamne“, i-au zis ei, „el are zece poli.“ |
| 26 | Iar el le-a zis: „Vă spun că celui ce are, i se va da; dar dela cel ce n’are, se va lua chiar și ce are. |
| 27 | Cît despre vrăjmașii mei, cari n’au vrut să împărățesc eu peste ei, aduceți-i încoace, și tăiați-i înaintea mea.“ |
| 28 | După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte și Se suia spre Ierusalim. |
| 29 | Cînd S’a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimes pe doi din ucenicii Săi, |
| 30 | și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Cînd veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n’a încălecat nimeni niciodată: deslegați-l, și aduceți-Mi-l. |
| 31 | Dacă vă va întreba cineva: «Pentruce-l deslegați?» să-i spuneți așa: «Pentrucă Domnul are trebuință de el.“ |
| 32 | Ceice fuseseră trimeși, s’au dus și au găsit așa cum le spusese Isus. |
| 33 | Pe cînd deslegau măgărușul, stăpînii lui le-au zis: „Pentruce deslegați măgărușul?“ |
| 34 | Ei au răspuns: „Domnul are trebuință de el.“ |
| 35 | Și au adus măgărușul la Isus. Apoi și-au aruncat hainele pe el, și au așezat pe Isus, călare deasupra. |
| 36 | Pe cînd mergea Isus, oamenii își așterneau hainele pe drum. |
| 37 | Și cînd S’a apropiat de Ierusalim, spre pogorîșul muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile, pe cari le văzuseră. |
| 38 | Ei ziceau: „Binecuvîntat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer, și slavă în locurile prea înalte!“ |
| 39 | Unii Farisei, din norod, au zis lui Isus: „Învățătorule, ceartă-Ți ucenicii!“ |
| 40 | Și El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.“ |
| 41 | Cînd S’a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plîns pentru ea, |
| 42 | și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile, cari puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sînt ascunse de ochii tăi. |
| 43 | Vor veni peste tine zile, cînd vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura, și te vor strînge din toate părțile: |
| 44 | te vor face una cu pămîntul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău; și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentrucă n’ai cunoscut vremea cînd ai fost cercetată.“ |
| 45 | În urmă a intrat în Templu, și a început să scoată afară pe ceice vindeau și cumpărau în el. |
| 46 | Și le-a zis: „Este scris: «Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tîlhari.“ |
| 47 | Isus învăța în toate zilele pe norod în Templu. Și preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrînii norodului căutau să-L omoare; |
| 48 | dar nu știau cum să facă, pentrucă tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze. |