1 | Pe cînd vorbeau Petru și Ioan norodului, au venit la ei pe neașteptate preoții, căpitanul Templului și Saducheii, |
2 | foarte necăjiți că învățau pe norod, și vesteau în Isus învierea din morți. |
3 | Au pus mînile pe ei, și i-au aruncat în temniță pînă a doua zi; căci se înserase. |
4 | Însă mulți din ceice auziseră cuvîntarea, au crezut; și numărul bărbaților credincioși s’a ridicat aproape la cinci mii. |
5 | A doua zi, mai marii norodului, bătrînii și cărturarii s’au adunat împreună la Ierusalim, |
6 | cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, și toți cei ce se trăgeau din neamul marilor preoți. |
7 | Au pus pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor, și i-au întrebat: „Cu ce putere, sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?“ |
8 | Atunci Petru, plin de Duhul Sfînt, le-a zis: „Mai mari ai norodului și bătrîni ai lui Israel! |
9 | Fiindcă sîntem trași astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, și sîntem întrebați cum a fost vindecat, |
10 | s’o știți toți, și s’o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți. |
11 | El este «piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.» |
12 | În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiți.“ |
13 | Cînd au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s’au mirat, întrucît știau că erau oameni necărturari și de rînd; și au priceput că fuseseră cu Isus. |
14 | Dar fiindcă vedeau lîngă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă. |
15 | Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s’au sfătuit între ei, |
16 | și au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este știut de toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s’a făcut o minune vădită, pe care n’o putem tăgădui. |
17 | Dar, ca să nu se lățească vestea aceasta mai departe în norod, să-i amenințăm, și să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.“ |
18 | Și dupăce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai învețe pe oameni în Numele lui Isus. |
19 | Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu; |
20 | căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.“ |
21 | I-au amenințat din nou, și i-au lăsat să plece, căci nu știau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu pentru cele întîmplate. |
22 | Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani. |
23 | După ce li s’a dat drumul, ei s’au dus la ai lor, și le-au istorisit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrînii. |
24 | Cînd au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul toți împreună către Dumnezeu, și au zis: „Stăpîne, Doamne, care ai făcut cerul, pămîntul, marea și tot ce este în ele! |
25 | Tu ai zis prin Duhul Sfînt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: «Pentruce se întărîtă neamurile, și pentruce cugetă noroadele lucruri deșerte? |
26 | Împărații pămîntului s’au răsculat, și domnitorii s’au unit împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.» |
27 | În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s’au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu Neamurile și cu noroadele lui Israel, |
28 | ca să facă tot ce hotărîse mai dinainte mîna Ta și sfatul Tău. |
29 | Și acum, Doamne, uită-Te la amenințările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvîntul Tău cu toată îndrăzneala, |
30 | și întinde-ți mîna, ca să se facă tămăduiri, minuni și semne prin Numele Robului Tău celui Sfînt, Isus.“ |
31 | După ce s’au rugat ei, s’a cutremurat locul unde erau adunați; toți s’au umplut de Duhul Sfînt, și vesteau Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. |
32 | Mulțimea celor ce crezuseră, era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sînt ale lui, ci aveau toate de obște. |
33 | Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți. |
34 | Căci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vîndute, |
35 | și-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie. |
36 | Iosif, numit de apostoli și Barnaba, adică, în tîlmăcire, fiul mîngîierii, un Levit, de neam din Cipru, |
37 | a vîndut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, și i-a pus la picioarele apostolilor. |