HomeMenu
Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

Romani 2

1Așa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poți desvinovăți; căci prin faptul că judeci pe altul, te osîndești singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleași lucruri.
2Știm, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvîrșesc astfel de lucruri,este potrivită cu adevărul.
3Și crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvîrșesc astfel de lucruri, și pe cari le faci și tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?
4Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?
5Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mînie pentru ziua mîniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu,
6care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
7Și anume, va da viața vecinică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea;
8și va da mînie și urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului și ascultă de nelegiuire.
9Necaz și strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec.
10Slavă, cinste și pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec.
11Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului.
12Toți ceice au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; și toți ceice au păcătuit avînd lege, vor fi judecați după lege.
13Pentrucă nu cei ce aud Legea, sînt neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiți neprihăniți.
14Cînd Neamurile, măcar că n’au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n’au o lege, își sînt singuri lege;
15și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gîndurile lor, cari sau se învinovățesc sau se desvinovățesc între ele.
16Și faptul acesta se va vedea în ziua cînd, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.
17Tu, care te numești Iudeu, care te reazimi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău,
18care cunoști voia Lui, care știi să faci deosebire între lucruri, pentrucă ești învățat de Lege;
19tu, care te măgulești că ești călăuza orbilor, lumina celor ce sînt în întunerec,
20povățuitorul celor fără minte, învățătorul celor neștiutori, pentrucă în Lege ai dreptarul cunoștinței depline și al adevărului; –
21tu deci, care înveți pe alții, pe tine însuți nu te înveți? Tu, care propovăduiești: „Să nu furi,“ furi?
22Tu care zici: „Să nu preacurvești,“ preacurvești? Tu, căruia ți-e scîrbă de idoli, le jăfuiești templele?
23Tu, care te fălești cu Legea, necinstești pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi?
24Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri“, după cum este scris.
25Tăierea împrejur, negreșit, este de folos, dacă împlinești Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur.
26Dacă deci, cel netăiat împrejur păzește poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur?
27Cel netăiat împrejur din naștere, care împlinește Legea, nu te va osîndi el pe tine, care o calci, măcar că ai slova Legii și tăierea împrejur?
28Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; și tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne.
29Ci Iudeu este acela care este Iudeu înlăuntru; și tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu își scoate lauda nu dela oameni, ci dela Dumnezeu.