Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

1 Corinteni 13

1Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n’aș avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.
2Și chiar dacă aș avea darul proorociei, și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința așa încît să mut și munții, și n’aș avea dragoste, nu sînt nimic.
3Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n’aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.
4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,
5nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndește la rău,
6nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,
7acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul.
8Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfîrși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfîrșit.
9Căci cunoaștem în parte, și proorocim în parte;
10dar cînd va veni ce este desăvîrșit, acest „în parte“ se va sfîrși.
11Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd m’am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12Acum, vedem ca într’o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.
13Acum dar rămîn aceste trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
HomeMenu