1 | Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept. |
2 | „Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta“ – este cea dintîi poruncă însoțită de o făgăduință – |
3 | „ca să fii fericit, și să trăiești multă vreme pe pămînt.“ |
4 | Și voi, părinților, nu întărîtați la mînie pe copiii voștri, ci creșteți-i, în mustrarea și învățătura Domnului. |
5 | Robilor, ascultați de stăpînii voștri pămîntești, cu frică și cutremur, în curăție de inimă, ca de Hristos. |
6 | Slujiți-le nu numai cînd sînteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, cari fac din inimă voia lui Dumnezeu. |
7 | Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, |
8 | căci știți că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată dela Domnul, după binele pe care-l va fi făcut. |
9 | Și voi, stăpînilor, purtați-vă la fel cu ei; feriți-vă de amenințări, ca unii cari știți că Stăpînul lor și al vostru este în cer, și că înaintea Lui nu se are în vedere fața omului. |
10 | Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. |
11 | Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ținea pept împotriva uneltirilor diavolului. |
12 | Căci noi n’avem de luptat împotriva cărnii și sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutății cari sînt în locurile cerești. |
13 | De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea, și să rămîneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. |
14 | Stați gata dar, avînd mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, |
15 | avînd picioarele încălțate cu rîvna Evangheliei păcii. |
16 | Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. |
17 | Luați și coiful mîntuirii și sabia Duhului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu. |
18 | Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugăciune pentru toți sfinții, |
19 | și pentru mine, ca, oridecîteori îmi deschid gura, să mi se dea cuvînt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, |
20 | al cărei sol în lanțuri sînt; pentruca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc. |
21 | Acum, ca să știți și voi despre mine, Tihic, prea iubitul frate și slujitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul. |
22 | Vi l-am trimes înadins, ca să luați cunoștință despre starea noastră, și să vă îmbărbăteze inimile. |
23 | Pace fraților, și dragoste împreună cu credința, din partea lui Dumnezeu Tatăl, și din partea Domnului Isus Hristos! |
24 | Harul să fie cu toți cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăție. Amin. |