HomeMenu
Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

Deuteronomul 23

1Cel scopit sau famenul să nu intre în adunarea Domnului.
2Cel născut din curvie să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam al lui să nu intre în adunarea Domnului.
3Amonitul și Moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecilea neam, pe vecie,
4pentru că nu v’au ieșit înainte cu pîne și apă, pe drum, la ieșirea voastră din Egipt, și pentru că au adus, pe preț de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme.
5Dar Domnul, Dumnezeul tău, n’a voit să asculte pe Balaam; și Domnul, Dumnezeul tău, a schimbat blestemul acela în binecuvîntare, pentru că tu ești iubit de Domnul, Dumnezeul tău.
6Să nu-ți pese nici de propășirea lor, nici de bună starea lor, toată viața ta, pe vecie.
7Să nu urăști pe Edomit, căci este fratele tău; să nu urăști pe Egiptean, căci ai fost străin în țara lui:
8fiii cari li se vor naște, în al treilea neam, să intre în adunarea Domnului.
9Cînd vei ieși cu oastea împotriva vrăjmașilor tăi, ferește-te de orice lucru rău.
10Dacă va fi la tine cineva care să nu fie curat, în urma vreunei întîmplări din timpul nopții, să iasă din tabără, și să nu intre în tabără;
11spre seară, să se scalde în apă, și după asfințitul soarelui va putea să se întoarcă în tabără.
12Să ai un loc afară din tabără, și acolo să ieși afară.
13Între uneltele tale să ai o lopată, cu care să sapi și să-ți acoperi murdăriile ieșite din tine, cînd vei ieși afară.
14Căci Domnul Dumnezeul tău, merge în milocul taberei tale, ca să te ocrotească și să-ți dea în mînă pe vrăjmașii tăi dinaintea ta; tabăra ta va trebui deci să fie sfîntă, pentruca Domnul să nu vadă la tine nimic necurat, și să nu Se abată dela tine.
15Să nu dai înapoi stăpînului său pe un rob care va fugi la tine dupăce l-a părăsit.
16Să rămînă la tine, în mijlocul tău, în locul pe care-l va alege el, într’una din cetățile tale, unde îi va plăcea: să nu-l asuprești.
17Să nu fie nicio curvă din fetele lui Israel, și să nu fie niciun sodomit din fiii lui Israel.
18Să n’aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, cîștigul unei curve, nici prețul unui cîne, ca împlinire a unei juruințe oarecare; căci și unul și altul sînt o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
19Să nu ceri nicio dobîndă dela fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobîndă.
20Dela străin vei putea să iei dobîndă, dar dela fratele tău să nu iei, pentruca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvinteze în tot ce vei face în țara pe care o vei lua în stăpînire.
21Dacă faci o juruință Domnului, Dumnezeului tău, să nu pregeți s’o împlinești; căci Domnul, Dumnezeul tău, îți va cere socoteala, și te vei face vinovat de un păcat.
22Dacă te ferești să faci o juruință, nu faci un păcat.
23Dar să păzești și să împlinești ce-ți va ieși de pe buze, și anume juruințele pe cari le vei face de bună voie Domnului, Dumnezeului tău, și pe cari le vei rosti cu gura ta.
24Dacă intri în via aproapelui tău, vei putea să mănînci struguri, după plac, pînă te vei sătura; dar în vas să nu iei.
25Dacă intri în holdele aproapelui tău, vei putea să culegi spice cu mîna, dar secerea în holdele aproapelui tău, să n’o pui.