| 1 | Deaceea, frați sfinți, cari aveți parte de chemarea cerească, ațintiți-vă privirile la Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, |
| 2 | care a fost credincios Celuice L-a rînduit, cum și Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.“ |
| 3 | Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atît mai mare decît a lui Moise, cu cît celce a zidit o casă are mai multă cinste decît casa însăș. – |
| 4 | Orice casă este zidită de cineva, dar Celce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu. – |
| 5 | Cît despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu“, ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile, cari aveau să fie vestite mai tîrziu. |
| 6 | Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. și casa Lui sîntem noi, dacă păstrăm pînă la sfîrșit încrederea nezguduită și nădejdea cu care ne lăudăm. |
| 7 | Deaceea, cum zice Duhul Sfînt: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, |
| 8 | nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, |
| 9 | unde părinții voștri M’au ispitit, și M’au pus la încercare, și au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! |
| 10 | De aceea M’am desgustat de neamul acesta, și am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N’au cunoscut căile Mele! |
| 11 | Am jurat dar în mînia Mea că nu vor intra în odihna Mea!“ |
| 12 | Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n’aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. |
| 13 | Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, cîtă vreme se zice: „Astăzi,“ pentruca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. |
| 14 | Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos, dacă păstrăm pînă la sfîrșit încrederea nezguduită dela început, |
| 15 | cîtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii.“ |
| 16 | Cine au fost, în adevăr, ceice s’au răzvrătit dupăce auziseră? N’au fost oare toți aceia, cari ieșiseră din Egipt prin Moise? |
| 17 | și cine au fost aceia de cari S’a desgustat El patruzeci de ani? N’au fost oare ceice păcătuiseră, și ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? |
| 18 | și cui S’a jurat El că n’au să intre în odihna Lui? Nu S’a jurat oare celorce nu ascultaseră? |
| 19 | Vedem dar că n’au putut să intre din pricina necredinței lor. |