| 1 | De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, și să mergem spre cele desăvîrșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte, și a credinței în Dumnezeu, |
| 2 | învățătura despre botezuri, despre punerea mînilor, despre învierea morților și despre judecata vecinică. |
| 3 | și vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu. |
| 4 | Căci cei ce au fost luminați odată, și au gustat darul ceresc, și s’au făcut părtași Duhului Sfînt, |
| 5 | și au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor – |
| 6 | și cari totuș au căzut, este cu neputință să fie înoiți iarăș, și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, și-L dau să fie batjocorit. |
| 7 | Cînd un pămînt este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, și rodește o iarbă folositoare celor pentru cari este lucrat, capătă binecuvîntare dela Dumnezeu. |
| 8 | Dar dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat, și sfîrșește prin a i se pune foc. |
| 9 | Măcar că vorbim astfel, prea iubiților, totuș dela voi așteptăm lucruri mai bune și cari însoțesc mîntuirea. |
| 10 | Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea, pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, cari ați ajutorat și ajutorați pe sfinți. |
| 11 | Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaș rîvnă, ca să păstreze pînă la sfîrșit o deplină nădejde, |
| 12 | așa încît să nu vă leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele. |
| 13 | Dumnezeu, cînd a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decît El, s’a jurat pe Sine însuș, |
| 14 | și a zis: „Cu adevărat te voi binecuvînta, și îți voi înmulți foarte mult sămînța.“ |
| 15 | și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobîndit făgăduința. |
| 16 | Oamenii, ce-i drept, obicinuiesc să jure pe cineva mai mare; jurămîntul este o chezășie, care pune capăt orișicărei neînțelegeri dintre ei. |
| 17 | Deaceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărîrii Lui, a venit cu un jurămînt; |
| 18 | pentruca, prin două lucruri cari nu se pot schimba, și în cari este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, |
| 19 | pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinlăuntrul Templului, |
| 20 | unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, cînd a fost făcut „Mare Preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec“. |
