Evrei 9

1	Legămîntul dintîi avea și el porunci privitoare la slujba dumnezeiască și la un locaș pămîntesc de închinare.
2	În adevăr, s’a făcut un cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfînt“, era sfeșnicul, masa și pînile pentru punerea înaintea Domnului;
3	după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema „Locul prea sfînt“ (Sau Sfînta Sfintelor.).
4	El avea un altar de aur pentru tămîie, și chivotul legămîntului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, și tablele legămîntului.
5	Deasupra erau heruvimii slavei, cari acopereau capacul ispășirii (Sau scaunul îndurării.) cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu deamăruntul despre aceste lucruri.
6	și după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoții cari fac slujbele, intră totdeauna în partea dintîi a cortului.
7	Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, și nu fără sînge, pe care îl aduce pentru sine însuș și pentru păcatele din neștiință ale norodului.
8	Prin aceasta, Duhul Sfînt arăta că drumul în Locul prea sfînt, nu era încă deschis cîtă vreme sta în picioare cortul dintîi.
9	Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, cînd se aduc daruri și jertfe, cari nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvîrșirea cerută de cugetul lui.
10	Ele sînt doar niște porunci pămîntești, date, ca toate cele privitoare la mîncări, băuturi și felurite spălături, pînă la o vreme de îndreptare.
11	Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvîrșit, care nu este făcut de mîni, adică nu este din zidirea aceasta;
12	și a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfînt, nu cu sînge de țapi și de viței, ci cu însuș sîngele Său, după ce a căpătat o răscumpărare vecinică.
13	Căci dacă sîngele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățirea trupului,
14	cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S’a adus pe Sine însuș jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului cel viu!
15	și tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legămînt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite supt legămîntul dintîi, cei ce au fost chemați, să capete vecinica moștenire, care le-a fost făgăduită.
16	În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut.
17	Pentrucă un testament nu capătă putere decît după moarte. N’are nici o putere cîtă vreme trăiește cel ce l-a făcut.
18	De aceea și întîiul legămînt n’a fost sfințit fără sînge.
19	și într’adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sînge de viței și de țapi, cu apă, lînă stacojie și isop, a stropit cartea și tot norodul,
20	și a zis: „Acesta este sîngele legămîntului, care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.“
21	De asemenea, a stropit cu sînge cortul și toate vasele pentru slujbă.
22	și, după Lege, aproape totul este curățit cu sînge; și fără vărsare de sînge, nu este iertare.
23	Dar, deoarece chipurile lucrurilor cari sînt în ceruri, au trebuit curățite în felul acesta, trebuia ca înseși lucrurile cerești să fie curățite cu jertfe mai bune decît acestea.
24	Căci Hristos n’a intrat într’un locaș de închinare făcut de mînă omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
25	și nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuș, ca marele preot, care intră în fiecare an în Locul prea sfînt cu un sînge, care nu este al lui;
26	fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori dela întemeierea lumii; pe cînd acum, la sfîrșitul veacurilor, S’a arătat o singură dată, ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa.
27	și, după cum oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,
28	tot așa, Hristos, după ce S’a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mîntuirea celor ce-L așteaptă.