| 1 | Toată adunarea copiilor lui Israel s’a strîns la Silo, și au așezat acolo cortul întîlnirii. Țara era supusă înaintea lor. |
| 2 | Mai rămîneau șapte seminții ale copiilor lui Israel, cari nu-și primiseră încă partea de moștenire. |
| 3 | Iosua a zis copiilor lui Israel: „Pînă cînd vă veți lenevi să mergeți să luați în stăpînire țara pe care v’a dat-o Domnul, Dumnezeul părinților voștri? |
| 4 | Alegeți trei bărbați de fiecare seminție, și-i voi porni. Să se scoale, să străbată țara, să facă un plan în vederea împărțelii, și să se întoarcă la mine. |
| 5 | S’o împartă în șapte părți; Iuda să rămînă în hotarele lui la miazăzi, și casa lui Iosif să rămînă în hotarele ei la miază noapte. |
| 6 | Voi dar, să faceți un plan al țării împărțite în șapte părți, și să mi-l aduceți aici. Voi arunca sorțul pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeului nostru. |
| 7 | Dar Leviții să n’aibă parte în mijlocul vostru, căci moștenirea lor este preoția Domnului; și Gad, Ruben și jumătate din seminția lui Manase, și-au primit moștenirea, pe care le-a dat-o Moise, robul Domnului, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit.“ |
| 8 | Cînd s’au sculat bărbații și au pornit să facă planul țării, Iosua le-a dat porunca aceasta: „Duceți-vă, străbateți țara, faceți-mi un plan, și întoarceți-vă la mine; apoi eu voi arunca pentru voi sorțul înaintea Domnului, la Silo.“ |
| 9 | Bărbații aceștia au plecat, au străbătut țara, și au făcut planul după cetăți, într’o carte, împărțind-o în șapte părți, și s’au întors la Iosua în tabără la Silo. |
| 10 | Iosua a aruncat înaintea Domnului sorți pentru ei la Silo, și a împărțit țara între copiii lui Israel, dînd fiecăruia partea lui. |
| 11 | Sorțul a căzut pe seminția fiilor lui Beniamin, după familiile lor, și partea care le-a căzut prin sorți își avea hotarele între fiii lui Iuda și fiii lui Iosif. |
| 12 | În spre miază-noapte, hotarul lor pornea dela Iordan. Suia pela miază noapte de Ierihon, se ridica în munte spre apus, și ieșea în pustia Bet-Aven. |
| 13 | De acolo trecea prin Luz, la miazăzi de Luz, adică Betel, și se pogora la Atarot-Adar, peste muntele care este la miază-zi de Bet-Horonul de jos. |
| 14 | Înspre apus, hotarul mergea și se întorcea pela miazăzi de muntele care este în fața Bet-Horonului; mergea spre miazăzi, și ieșea la Chiriat-Baal, care este Chiriat-Iearim, cetatea fiilor lui Iuda. Aceasta era partea de apus. |
| 15 | Partea de miazăzi începea dela capătul Chiriat-Iearimului. Hotarul mergea spre apus pînă la izvorul apelor Neftoahului. |
| 16 | Se pogora pela capătul muntelui care este în fața văii Ben-Hinom, în valea Refaimiților, la miazănoapte. Se pogora prin valea Hinom, pe partea de miazăzi a Iebusiților, pînă la En-Roguel. |
| 17 | Se îndrepta spre miază noapte la En-Șemeș, apoi la Ghelilot, care este în fața suișului Adumim, și se pogora pela piatra lui Bohan, fiul lui Ruben. |
| 18 | Trecea pe partea de miazănoapte în fața Arabei, se pogora pela Araba, |
| 19 | mergea înainte pe partea de miazănoapte de Bet-Hogla, și ieșea la sînul de miazănoapte al mării Sărate, spre îmbucătura Iordanului la miazăzi. Acesta era hotarul de miazăzi. |
| 20 | Înspre răsărit hotarul îl făcea Iordanul.Aceasta a fost moștenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor, cu hotarele ei de jur împrejur. |
| 21 | Cetățile seminției fiilor lui Beniamin, după familiile lor, erau: Ierihonul, Bet-Hogla, Emec-Chețiț, |
| 22 | Bet-Araba, Țemaraim, Betel, |
| 23 | Avim, Para, Ofra, |
| 24 | Chefar-Amonai, Ofni și Gheba; douăsprezece cetăți, și satele lor. |
| 25 | Gabaon, Rama, Beerot, |
| 26 | Mițpe, Chefira, Moța |
| 27 | Rechem, Iirpeel, Tareala, |
| 28 | Țela, Elef, Iebus, adică Ierusalimul, Ghibeat și Chiriat; patrusprezece cetăți, și satele lor.Aceasta a fost moștenirea fiilor lui Beniamin, după familiile lor. |