HomeMenu
Jesus · Bible · HTML · CSS · JS · PHP · SVG · Applications

2 Petru 3

1Prea iubiților, aceasta este a doua epistolă, pe care v’o scriu. În amîndouă, caut să vă trezesc mintea sănătoasă, prin înștiințări,
2ca să vă fac să vă aduceți aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinții prooroci, și de porunca Domnului și Mîntuitorului nostru, dată prin apostolii voștri.
3Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, cari vor trăi după poftele lor,
4și vor zice: „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinții noștri, toate rămîn așa cum erau dela începutul zidirii!“
5Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pămînt scos prin Cuvîntul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei,
6și că lumea de atunci a perit tot prin ele, înecată de apă.
7Iar cerurile și pămîntul de acum sînt păzite și păstrate, prin acelaș Cuvînt, pentru focul din ziua de judecată și de peire a oamenilor nelegiuiți.
8Dar, prea iubiților, să nu uitați un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sînt ca o zi.
9Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.
10Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură, și pămîntul, cu tot ce este pe el, va arde.
11Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr’o purtare sfîntă și evlavioasă,
12așteptînd și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, și trupurile cerești se vor topi de căldura focului?
13Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pămînt nou, în care va locui neprihănirea.
14De aceea, prea iubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină, și în pace.
15Să credeți că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mîntuire, cum v’a scris și prea iubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui,
16ca și în toate epistolele lui, cînd vorbește despre lucrurile acestea. În ele sînt unele lucruri grele de înțeles, pe cari cei neștiutori și nestatornici le răstîlmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.
17Voi deci, prea iubiților, știind mai dinainte aceste lucuri, păziți-vă ca nu cumva să vă lăsați tîrîți de rătăcirea acestor nelegiuiți, și să vă pierdeți tăria;
18ci creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mîntuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava, acum și în ziua veciniciei. Amin.