| 1 | Apoi m’am uitat, și iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; și împreună cu El stăteau o sută patruzeci și patru de mii, cari aveau scris pe frunte Numele Său și Numele Tatălui Său. |
| 2 | Și am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; și glasul, pe care l-am auzit, era ca al celorce cîntă cu alăuta, și cîntau din alăutele lor. |
| 3 | Cîntau o cîntare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii și înaintea bătrînilor. Și nimeni nu putea să învețe cîntarea, afară de cei o sută patruzeci și patru de mii, cari fuseseră răscumpărați de pe pămînt. |
| 4 | Ei nu s’au întinat cu femei, căci sînt verguri și urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpărați dintre oameni, ca cel dintîi rod pentru Dumnezeu și pentru Miel. |
| 5 | Și în gura lor nu s’a găsit minciună, căci sînt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. |
| 6 | Și am văzut un alt înger care sbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie vecinică, pentruca s’o vestească locuitorilor pămîntului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și ori cărui norod. |
| 7 | El zicea cu glas tare: „Temeți-vă de Dumnezeu, și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pămîntul, marea și izvoarele apelor!“ |
| 8 | Apoi a urmat un alt înger, al doilea, și a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei!“ |
| 9 | Apoi a urmat un alt înger, al treilea, și a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei, și primește semnul ei pe frunte sau pe mînă, |
| 10 | va bea și el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; și va fi chinuit în foc și în pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului. |
| 11 | Și fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Și nici ziua, nici noaptea n’au odihnă cei ce se închină fiarei și icoanei ei, și oricine primește semnul numelui ei! |
| 12 | Aici este răbdarea sfinților, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. |
| 13 | Și am auzit un glas din cer, care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morții, cari mor în Domnul!“ – „Da“, zice Duhul; „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!“ |
| 14 | Apoi m’am uitat, și iată un nor alb; și pe nor ședea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur; iar în mînă, o secere ascuțită. |
| 15 | Și un alt înger a ieșit din Templu, și striga cu glas tare Celuice ședea pe nor: „Pune secerea Ta și seceră: pentrucă a venit ceasul să seceri, și secerișul pămîntului este copt.“ |
| 16 | Atunci Celce ședea pe nor, Și-a aruncat secerea pe pămînt. Și pămîntul a fost secerat. |
| 17 | Și din Templul, care este în cer, a ieșit un alt înger, care avea și el un cosor ascuțit. |
| 18 | Și un alt înger, care avea stăpînire asupra focului, a ieșit din altar, și a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuțit: „Pune cosorul tău cel ascuțit, și culege strugurii viei pămîntului, căci strugurii ei sînt copți.“ |
| 19 | Și îngerul și-a aruncat cosorul pe pămînt, a cules via pămîntului, și a aruncat strugurii în teascul cel mare al mîniei lui Dumnezeu. |
| 20 | Și teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; și din teasc a ieșit sînge, pînă la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie șase sute de stadii. |
