| 1 | Și am auzit un glas tare, care venea din Templu, și care zicea celor șapte îngeri: „Duceți-vă, și vărsați pe pămînt cele șapte potire ale mîniei lui Dumnezeu!“ |
| 2 | Cel dintîi s’a dus și a vărsat potirul lui pe pămînt. Și o rană rea și dureroasă a lovit pe oamenii, cari aveau semnul fiarei și cari se închinau icoanei ei. |
| 3 | Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Și marea s’a făcut sînge, ca sîngele unui om mort. Și a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare. |
| 4 | Al treilea a vărsat potirul lui în rîuri și în izvoarele apelor. Și apele s’au făcut sînge. |
| 5 | Și am auzit pe îngerul apelor zicînd: „Drept ești Tu, Doamne, care ești și care erai! Tu ești Sfînt, pentrucă ai judecat în felul acesta. |
| 6 | Fiindcă aceștia au vărsat sîngele sfinților și al proorocilor, le-ai dat și Tu să bea sînge. Și sînt vrednici.“ |
| 7 | Și am auzit altarul zicînd: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate și drepte sînt judecățile Tale!“ |
| 8 | Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Și soarelui i s’a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. |
| 9 | Și oamenii au fost dogoriți de o arșiță mare, și au hulit Numele Dumnezeului care are stăpînire peste aceste urgii, și nu s’au pocăit ca să-I dea slavă. |
| 10 | Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Și împărăția fiarei a fost acoperită de întunerec. Oamenii își mușcau limbile de durere. |
| 11 | Și au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor rele, și nu s’au pocăit de faptele lor. |
| 12 | Al șaselea a vărsat potirul lui peste rîul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților, cari au să vină din Răsărit. |
| 13 | Apoi am văzut ieșind din gura balaurului, și din gura fiarei, și din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, cari semănau cu niște broaște. |
| 14 | Acestea sînt duhuri de draci, cari fac semne nemaipomenite, și cari se duc la împărații pămîntului întreg, ca să-i strîngă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. – |
| 15 | „Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de celce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!“ – |
| 16 | Duhurile cele rele i-au strîns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon. |
| 17 | Al șaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Și din Templu, din scaunul de domnie, a ieșit un glas tare, care zicea: „S’a isprăvit!“ |
| 18 | Și au urmat fulgere, glasuri, tunete, și s’a făcut un mare cutremur de pămînt, așa de tare, cum, de cînd este omul pe pămînt, n’a fost un cutremur așa de mare. |
| 19 | Cetatea cea mare a fost împărțită în trei părți, și cetățile Neamurilor s’au prăbușit. Și Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mîniei Lui. |
| 20 | Toate ostroavele au fugit, și munții nu s’au mai găsit. |
| 21 | O grindină mare, ale cărei boabe cîntăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentrucă această urgie era foarte mare. |
