| 1 | Îngerul al cincelea a sunat din trîmbiță. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pămînt. I s’a dat cheia fîntînii Adîncului, |
| 2 | și a deschis fîntîna Adîncului. Din fîntînă s’a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Și soarele și văzduhul s’au întunecat de fumul fîntînii. |
| 3 | Din fum au ieșit niște lăcuste pe pămînt. Și li s’a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pămîntului. |
| 4 | Li s’a zis să nu vatăme iarba pămîntului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, cari n’aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. |
| 5 | Li s’a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul scorpiei, cînd înțeapă pe un om. |
| 6 | În acele zile, oamenii vor căuta moartea, și n’o vor găsi; vor dori să moară, și moartea va fugi de ei. |
| 7 | Lăcustele acelea semănau cu niște cai pregătiți de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, cari păreau de aur. Fețele lor semănau cu niște fețe de oameni. |
| 8 | Aveau părul ca părul de femeie, și dinții lor erau ca dinții de lei. |
| 9 | Aveau niște platoșe ca niște platoșe de fer; și vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulți cai, cari se aruncă la luptă. |
| 10 | Aveau niște cozi ca de scorpii, cu bolduri. Și în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. |
| 11 | Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adîncului, care pe evreiește se cheamă Abadon iar pe grecește Apolion. |
| 12 | Cea dintîi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea. |
| 13 | Îngerul al șaselea a sunat din trîmbiță. Și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu, |
| 14 | și zicînd îngerului al șaselea, care avea trîmbița: „Desleagă pe cei patru îngeri, cari sînt legați la rîul cel mare Eufrat!“ |
| 15 | Și cei patru îngeri, cari stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna și anul acela, au fost deslegați, ca să omoare a treia parte din oameni. |
| 16 | Oștirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreți; le-am auzit numărul. |
| 17 | Și iată cum mi s’au arătat în vedenie caii și călăreții: aveau platoșe ca focul, iacintul și pucioasa. Capetele cailor erau ca niște capete de lei, și din gurile lor ieșea foc, fum și pucioasă. |
| 18 | A treia parte din oameni au fost uciși de aceste trei urgii: de focul, de fumul și de pucioasa, cari ieșeau din gurile lor. |
| 19 | Căci puterea cailor stătea în gurile și în cozile lor. Cozile lor erau ca niște șerpi cu capete, și cu ele vătămau. |
| 20 | Ceilalți oameni, cari n’au fost uciși de aceste urgii, nu s’au pocăit de faptele mînilor lor, ca să nu se închine dracilor și idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră și de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. |
| 21 | Și nu s’au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtișagurile lor. |
