| 1 | Nahaș, Amonitul, a venit și a împresurat Iabesul din Galaad. Toți locuitorii din Iabes au zis lui Nahaș: „Fă legămînt cu noi, și-ți vom fi supuși.“ |
| 2 | Dar Nahaș, Amonitul, le-a răspuns: „Voi face legămînt cu voi dacă mă lăsați să vă scot la toți ochiul drept, și să arunc astfel o ocară asupra întregului Israel.“ |
| 3 | Bătrînii din Iabes i-au zis: „Dă-ne un răgaz de șapte zile, ca să trimetem soli în tot ținutul lui Israel; și dacă nu va fi nimeni să ne ajute, ne vom supune ție“. |
| 4 | Solii au ajuns la Ghibea, cetatea lui Saul, și au spus aceste lucruri în auzul poporului. Și tot poporul a ridicat glasul, și a plîns. |
| 5 | Saul tocmai se întorcea dela cîmp, în urma boilor, și a întrebat: „Ce are poporul de plînge?“I-au istorisit ce spuseseră cei din Iabes. |
| 6 | Cum a auzit Saul aceste lucruri, Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, și s’a mîniat foarte tare. |
| 7 | A luat o păreche de boi, i-a tăiat în bucăți, și le-a trimes prin soli în tot ținutul lui Israel, zicînd: „Oricine nu va merge după Saul și Samuel, își va vedea boii tăiați la fel“. Groaza Domnului a apucat pe popor, care a pornit ca un singur om. |
| 8 | Saul le-a făcut numărătoarea la Bezec; copiii lui Israel erau trei sute de mii, și bărbații lui Iuda treizeci de mii. |
| 9 | Ei au zis solilor cari veniseră: „Așa să vorbiți locuitorilor Iabesului din Galaad: Mîne, cînd va dogorî soarele, veți avea ajutor“. Solii au dus vestea aceasta celor din Iabes, cari s’au umplut de bucurie, |
| 10 | și au zis Amoniților: „Mîine ne vom supune vouă, și ne veți face ce vă va plăcea“. |
| 11 | A două zi, Saul a împărțit poporul în trei cete. Au pătruns în tabăra Amoniților în straja dimineței, și i-au bătut pînă la căldura zilei. Ceice au scăpat, au fost risipiți, și n’au mai rămas doi laolaltă dintre ei. |
| 12 | Poporul a zis lui Samuel: „Cine zicea: «Saul să domnească peste noi?» Dați încoace pe oamenii aceia, ca să-i omorîm.“ |
| 13 | Dar Saul a zis: „Nimeni nu va fi omorît în ziua aceasta, căci astăzi Domnul a dat o izbăvire lui Israel“. |
| 14 | Și Samuel a zis poporului: „Veniți, și să mergem la Ghilgal, ca să întărim acolo împărăția.“ |
| 15 | Tot poporul s’a dus la Ghilgal, și au pus pe Saul împărat, înaintea Domnului, la Ghilgal. Acolo, au adus jertfe de mulțămire înaintea Domnului; și Saul și toți oamenii lui Israel s’au veselit foarte mult acolo. |