| 1 | Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie; și Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, și apele s-au potolit. |
| 2 | Izvoarele Adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise, și ploaia din cer a fost oprită. |
| 3 | Apele au scăzut de pe fața pământului, scurgându-se și împuținându-se, și, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micșorat. |
| 4 | În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munții Ararat. |
| 5 | Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților. |
| 6 | După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse. |
| 7 | A dat drumul unui corb care a ieșit, ducându-se și întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ. |
| 8 | A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului. |
| 9 | Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fața pământului. Noe a întins mâna, l-a luat și l-a băgat la el în corabie. |
| 10 | A mai așteptat alte șapte zile și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie. |
| 11 | Porumbelul s-a întors la el spre seară; și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. |
| 12 | A mai așteptat alte șapte zile; și a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. |
| 13 | În anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a uitat și iată că fața pământului se uscase. |
| 14 | În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot. |
| 15 | Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe și i-a zis: |
| 16 | „Ieși din corabie, tu și nevasta ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine! |
| 17 | Scoate afară împreună cu tine toate viețuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atât păsările, cât și vitele și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mișune pe pământ, să crească și să se înmulțească pe pământ.” |
| 18 | Și Noe a ieșit afară cu fiii săi, cu nevasta sa și cu nevestele fiilor săi. |
| 19 | Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mișcă pe pământ, după soiurile lor, au ieșit din corabie. |
| 20 | Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate și din toate păsările curate și a adus arderi de tot pe altar. |
| 21 | Domnul a mirosit un miros plăcut; și Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinerețea lui; și nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut. |
| 22 | Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea!” |
